“Fiecare om isi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv. Masura in care el este e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni — ei nu pot fi multi — pe care i-a preluat in el si pe care i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritul lui critic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios. Acesti oameni putini, care ne fac pe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem, reprezinta, chit cã o stim sau nu, stratul de protectie care ne ajutã sã trecem prin viata. Fiecare om „face fata” la ce i se intamplã pentru cã este protejat in felul acesta. Fara acest zid de fiinte iubite care ne inconjoara (indiferent ca ele sunt sau nu in viata), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata. Daca ura celorlalti — covarsitoare uneori! —, invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim panã la capat.” (Gabriel Liiceanu)
Related Posts
