Anul 2012 are o importanţă deosebită pentru România şi pentru teatrul românesc, fiind desemnat Anul Caragiale, datorită dublei aniversări: 160 de la naşterea şi 100 de ani de la moartea marelui dramaturg român, de al cărui nume se leagă comedii româneşti ce nu şi-au pierdut din actualitate, nici măcar la peste un secol de la apariţia lor.
Anul 2012 are o importanţă deosebită pentru România şi pentru teatrul românesc, fiind desemnat Anul Caragiale, datorită dublei aniversări: 160 de la naşterea şi 100 de ani de la moartea marelui dramaturg român, de al cărui nume se leagă comedii româneşti ce nu şi-au pierdut din actualitate, nici măcar la peste un secol de la apariţia lor.
Înscriindu-se în cadrul unui amplu proiect dedicat comemorării marelui dramaturg, nuvelist, pamfletar şi ziarist, Romfilatelia se alătură, prin specificul activităţii sale, manifestărilor menite să ne amintească de însemnătatea lui Ion Luca Caragiale pentru literatura românească.
Astfel, emisiunea de mărci poştale 2012 – Anul Caragiale, alcătuită dintr-un singur timbru, cu valoarea nominală de 5 lei, prezintă portretul foto al dramaturgului, la care se adaugă o coliţă dantelată, ilustrând fragmente ale ansamblului „Caragialiana”.
Alături de timbru şi coliţă, emisiunea mai cuprinde un plic prima zi şi o carte maximă. La toate acestea se adaugă şi albumul filatelic realizat într-un tiraj de 600 de exemplare (numerotat cu roşu de la 001 la 600), echipat cu minicoala specială de 8 timbre (2 timbre tête-bêche) cu o vinietă şi manşetă ilustrată tematic, însoţită de plicul prima zi, echipat cu timbrul din coliţă şi obliterat cu ştampila prima zi, care este aplicată şi în clar, cu folio aur.
Începând cu ziua de luni, 30 ianuarie 2012, emisiunea de mărci poştale „2012 – Anul Caragiale”, va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Despre Romfilatelia
Romfilatelia este societatea specializata in emiterea si comercializarea marcilor postale romanesti, precum si a produselor filatelice speciale. Existenta noastra este dedicata atat dezvoltarii prestigiului si studiului filateliei romanesti, cat si constientizarii valorilor Romaniei pe plan intern si international.
www.romfilatelia.ro
One thought on “2012 – Anul Caragiale în România”