Editura Herald aduce impreuna doi mari ganditori, Socrate si celebrul sau discipol, Platon, care au dominat filosofia si cultura europeana timp de peste doua mii de ani. Cartea de fata, Platon-Socrate este o remarcabila sinteza realizata de filosoful idealist A. E. Taylor, pe baza materialului filosofic lasat posteritatii de cei doi ganditori.
In toata maiestria sa, A.E. Taylor a reusit sa redea conceptiile celor doi filosofi prin prisma propriei sale impresii, reusind sa surprinda intr-o lucrare restransa ca dimensiuni, esenta filosofiei platonice si socratice. Mai mult decat atat, desi nu a avut intentia de a epuiza materialul filosofic specific in fiecare caz in parte, Taylor a reusit sa ofere o imagine cuprinzatoare si coerenta, din care pare ca nu lipseste nimic.
Lucrarile lui Taylor despre cei doi filosofi greci, prezentate in acest volum, sunt cuceritoare prin claritate, stil literar si subtilitate filosofica. Cititorii dialogurilor platonice, care cunosc dificultatea de a separa ideile socratice de cele ale lui Platon, vor gasi aici un punct de vedere admirabil argumentat, potrivit caruia Socrate din dialogurile ce apartin primei parti a vietii lui Platon nu este un simplu personaj, ci omul istoric. Este totusi greu de spus unde se termina Socrate si unde incepe Platon. Putem afirma insa odata cu A.N. Whitehead ca istoria filosofiei s-a scris ca o serie de note de subsol la opera lui Platon.