Cele 13 romane ale lui Paulo Coelho, traduse în româneşte de Editura Humanitas, au fost vândute în peste un milion de exemplare, în zece ani, scrie Adevarul. Cel mai mare succes editorial al lui Paulo Coelho (63 de ani) a fost „Alchimistul“, cu peste 193.000 de volume vândute din anul 2003.
La sfârşitul lui 2010, după 10 ani de la apariţia cărţii lui Paulo Coelho „Veronica se hotărăşte să moară” (2000), în limba română, seria de autor dedicată scriitorului brazilian la Editura Humanitas în care au fost publicate, până acum, 13 titluri, a atins 1.000.000 de exemplare vândute în România.
În lume, cărţile lui Paulo Coelho au fost traduse în 56 de limbi, iar scriitorul a vândut 130.000.000 de exemplare în 160 de ţări până la finele lui 2010, potrivit Simonei Kessler, agentul scriitorului în România.