Controversatul roman “Versetele satanice” al lui Salman Rushdie, lansat in Romania de editura Polirom in decembrie 2007, se va vinde pana la sfarsitul lui ianuarie in 15.000 de exemplare, a declarat, pentru DailyBusiness, Oana Boca, directorul de promovare al editurii Polirom. La pretul de 59,5 lei pe exemplar, cartea ar urma sa aduca incasari de peste 240.000 de euro pana la finalul lunii. Spre comparatie, cea mai vanduta carte a anului trecut in Romania, “Despre lucrurile simple”, scrisa de Mihaela Radulescu (o compilatie de articole si povestiri – n.r.), a adus incasari de circa 340.000 de euro.
Initial romanul a fost tiparit in 5.000 de exemplare in decembrie, insa volumele s-au epuizat in cateva ore de la aparitia in librarii, asa ca in ianuarie editura a operat o prelungire de tipar pentru alte 10.000 de exemplare, care au fost puse in vanzare in ianuarie.
“Estimam ca stocul se va epuiza pana la sfarsitul lui ianuarie. Initial am dorit sa tiparim in primul tiraj mai multe exemplare, insa lansarea avand loc dupa 20 decembrie, cand tipografiile deja se inchideau, doar atat am putut tipari”, a precizat Oana Boca. “Cand se va epuiza si acest tiraj vom hotari cate exemplare vom mai tipari”.
Romanul lui Rushdie a fost catalogat drept blasfemiator si interzis pentru prima data in India. La scurt timp, ayatollahul Ruhollah Khomeini, conducatorul suprem al Iranului, a emis o fatwa (verdict religios – n.r.) prin care cerea uciderea lui Rushdie, actiune care devine datoria fiecarui musulman.
Ca urmare, Hitoshi Igarashi, traducatorul cartii in japoneza, a fost injunghiat mortal, iar alti traducatori au fost grav raniti.
Titlul romanului, “Versetele Satanice”, este o trimitere directa la o controversata teorie a unor interpretari “satanice” in textul Coranului. Profetul Mohamed, ca sa-si faca prozeliti intr-o lume politeista, ar fi sustinut ideea existentei altor zei in afara de Allah, pe care apoi a retras-o, afirmand ca a venit de la Satana. Musulmanii contesta puternic posibilitatea acestor distorsiuni in textul sfant al Coranului.
Gibreel Fishta, personaj schizofrenic si star la Bollywood in romanul lui Rushdie, are o revelatie privind viata lui Mohamed (n.r. – “Messenger”, in roman) in perioada in care acesta emitea “versetele satanice”, care exprimau toleranta fata de zeii preislamici.
In general, pe piata romaneasca nu sunt vanzari spectaculoase decat pentru cateva titluri, cum a fost Codul lui da Vinci si cum va fi probabil pentru Versetele satanice, in rest se merge pe tiraje de 2 -3.000 de exemplare.
Salman Rushdie a obtinut premiul Whitbread, o nominalizare la premiul Booker, dar si o condamnare la moarte a carei amenintare inca mai staruie asupra scriitorului, pentru romanul Versetele satanice.
Polemicile legate de posibilele conotatii blasfematorii ale cartii au pus uneori in umbra discutiile legate de meritele literare ale textului si de rolul jucat de acesta pe scena literaturii contemporane britanice.
Salman Rushdie (nascut in 1947 la Bombay, India) provine dintr-o familie de musulmani practicanti, insa a fost crescut intr-o atmosfera toleranta, nu numai religioasa, ci si culturala, educatia sa timpurie fiind caracterizata tocmai de amestecul de elemente indiene si britanice.
A debutat in 1975 cu Grimus, dar romanul care l-a impus definitiv a fost Copiii in miez de noapte, care a primit Booker Prize in 1981 si The Booker of Bookers in 1993.
Sursa: DailyBusiness