ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti participă pentru a doua oară la Bookfest, între 25 şi 29 mai, la Romexpo.
ArCuB a editat şi publicat o serie de volume care au în centrul atenţiei oraşul Bucureşti cu istoria, arhitectura şi cultura sa. Aceste lucrări nu se găsesc în librării, ceea ce le face cu atât mai atractive la Bookfest. Aşadar, iubitorii oraşului Bucureşti şi nu numai sunt aşteptaţi la standul ArCuB în pavilionul C6, D39.
Printre titlurile prezentate la Bookfest se numără:
Albumul aniversar Bucureşti – 550 de ani de la prima atestare documentară, coordonator Radu Oltean;Albumul de fotografie Bucureşti, dragostea mea, fotograf Sorin Toma, text Adrian Majuru;Bucureşti între Orient şi Occident, autor Dana Harhoiu;Faţade de sticlă în arhitectura românească (1700-1900), autor Constantin Joja;Bucureşti – arhitectură şi modernitate. Ghid adnotat, autori Mariana Celac, Octavian Carabela, Marius Marcu-Lapadat;Bătrânul Cişmigiu, autor Paul Filip;Compoziţia murală – Olga Greceanu şi Specificul naţional în pictură – Olga Greceanu, lucrări coordonate de editorul Iuliana Mateescu;
Pe 28 mai ArCuB împlineşte 15 ani de la înfiinţare. Pentru a marca această aniversare vă invităm la spectacolele:
Scena Arena, Pav. C 6
Joi 26 mai,
ora 19.30 – Concert “Fascinating Rhythms” – The George/Ira Gershwin Song Book – un proiect de Mircea Tiberian. Interpretează: Mircea Tiberian – pian, Luiza Zan – vocal, Liviu Butoi – saxofon şi flaut;
Vineri 27 mai
12.00-13.00 Recital de dans cu Răzvan Mazilu şi Monica Petrică.
14.00-15.00 Spectacol de teatru : “Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov – Cu: Silviu Biriş, Cerasela Iosifescu şi Ion Arcudeanu
Duminică 29 mai
13.00-13.50 Recital Grupul Poesis
Interpretează: Marius Baţu (chitară, voce), Eugen Baboi (chitară, voce)
Scena Agora, Pav. C 5
Duminică, 28 mai
14.00-15.00 Concert de jazz “Three for Helen”. Interpretează: Elena Moroşanu (voce), Toma Dimitriu (pian), Michael Acker (contrabas) şi Matt Smith (tobe)
În cei cincisprezece ani de activitate, ArCuB a fost iniţiatorul şi organizatorul unor manifestări inedite în peisajul cultural bucureştean, ca: Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street!, Bucharest Music Film Festival şi Noaptea Albă; şi a unor evenimente de succes, care au atras participarea în număr mare a publicului bucureştean precum: Cişmigiul Copiilor, concertele Stagiunii Estivale, Zilele Bucureştiului, Cred în Moş Crăciun şi Revelionul organizat în Piaţa Constituţiei. În urmă cu trei ani s-a adăugat maratonul estival Bucureşti – Cartier de Vară, o alternativă culturală de petrecere a timpului liber în parcuri. De-a lungul timpului au mai fost manifestări ca Festivalul Internaţional de Jazz şi Parada Militară de Ziua Europei care au ajutat la transformarea Bucureştiului într-un loc plin de culoare. Mulţumim partenerilor şi colaboratorilor pentru sprijinul acordat de-a lungul celor 15 ani de ArCuB.
Vă aşteptăm la Complexul expoziţional Romexpo!
Intrarea este liberă!
Program de vizitare: 10.00 – 22.00
Detalii la www.arcub.ro