Codul lui Da Vinci 2, de Dan Brown

Dan Brown a pastrat tacerea asupra urmatoarei carti la care lucreaza pentru ca era vorba de o continuare la Codul lui Da Vinci, scrie Reuters. Potrivit agentiei de stiri, noul volum va ieşi pe piaţă sub titlul “Simbolul Pierdut”, spune Antena3. Volumul “Codul lui Da Vinci” a fost lansat în urmă cu şase ani, în 2003. La acea dată, cartea a înregistrat un record de vânzări, peste 70 de milioane de exemplare. Romanul a fost unul controversat, stârnind reacţii critice din partea Vaticanului şi a instituţiilor ce reprezintă catolicismul. Cărtea are ca subiect o conspiraţie orchestrată chiar de Biserica catolică.

Continuarea romanului va ieşi pe piaţă sub titlul “The Lost Symbol/ Simbolul Pierdut”, personajul principal fiind în continuare Robert Langdon, expert în simbolistică de la Universitatea Harvard.

Romanul va fi scos pe piaţă de editura Random House. “Acest roman a fost o călătorie stranie şi în acelaşi timp minunată. Să condensezi cinci ani de cercetare în cele doisprezece ore în care se petrece povestea a fost o adevărată provocare. Viaţa lui Robert Langdon avansează mult mai rapid decât a mea”, a declarat Dan Brown, în cadrul unei conferinţe de presă.

Primul roman, Codul lui da Vinci, a fost ecranizat în 2006, iar personajul Robert Langdon a fost interpretat de Tom Hanks. Producţia a obţinut încasări de peste 750 de milioane de dolari.

Sursa: Antena3.ro

2 thoughts on “Codul lui Da Vinci 2, de Dan Brown”

  1. “Romanul a fost ecranizat în 2006, iar personajul Robert Langdon a fost interpretat de Tom Hanks. Producţia a obţinut încasări de peste 750 de milioane de dolari.”
    Cred ca ar trebui sa reformulezi – asa se intelege ca Simbolul pierdut a fost ecranizat.

    In alta ordine de idei, ma bucur foarte mult ca IN SFARSIT a terminat de scris romanul si chiar avem o data stabilita a publicarii. Totusi, cred ca o sa dureze ceva pana va aparea in romana. Cam cat timp ar trebui pentru traducere?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *