De ce m-am intors in Romania

De ce m-am intors in Romania (coperta cartii)

Turneul de prezentare a cărţii „De ce m-am întors în România” se încheie la Bucureşti in weekend-ul de 9 si 10 aprilie. Co-autorii ai cărţii vor fi prezenţi în magazinele Diverta din AFI Cotroceni, Băneasa Shopping City, Mall Vitan şi Sun Plaza pentru a prezenta motivele care au stat la baza întoarcerii lor în tara, cu ce se ocupa in actual si unde vad Romania in zeci ani.

Bucureştenii au la sfârşit de săptămână ocazia să interacţioneze în mod direct şi să afle motivele care îi îndeamnă pe unii români să aleagă România! Mulţi dintre co-autorii cărţii „De ce m-am întors în România” sunt pregătiţi să răspundă întrebărilor care le vor fi adresate sâmbătă 9 aprilie la Diverta din Afi Cotroceni (orele 14:00) şi Diverta din Băneasa Shopping City (orele 17:00) iar duminică 10 aprilie in Diverta din Mall Vitan (orele 14:00) şi Diverta din Sun Plaza (orele 17:00). Participanţii la evenimente vor avea ocazia să pună întrebări co-autorilor şi să deguste vinurile speciale oferite de Senator Wine, sponsorul principal al evenimentului.

„Mi-aş dori ca, printre rânduri, această carte să ne îmbie să ne îndrăgostim din nou de România!”. Stiu că, în ultimul timp, a devenit de bonton mai curând să ne denigrăm ţara, dar cred că, atunci când o privim prin ochii unor oameni de succes care au ales să se întoarcă şi să trăiască aici, putem redobândi acea stare de iubire. Chiar dacă unii dintre autorii paginilor nu sunt tocmai blânzi cu ce au găsit acasă în România, citind povestea fiecăruia descoperim noi motive (şi maniere) de a o iubi, de a o părăsi şi, în final, de a reveni totuşi la ea…”  (Sandra Pralong)

Într-o lume în care aspiraţiile se împlinesc mai bine peste hotare, în care visele sunt mai realizabile departe de casă, există oameni care aleg să revină, oameni pentru care speranţa renaşte acasă. „De ce m-am întors în România” este o colecţie de eseuri ce înfăţişează poveştile a 39 de români care au ales să revină în România după ani petrecuţi în străinătate. Cartea vorbeste despre motivele care au stat la baza deciziei acestora de a îşi construi un viitor în România. Printre personajele care îşi împărtăşesc povestea în volum se numără Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României, Sandra Pralong, Neagu Djuvara, Mike Costache, Dan Chişu, Alexandru Bălăşescu, Gheorghe Zamfir, Mihaela Mihai, Mariana Nicolesco, Radu Gabrea şi alţii.

Turneul este organizat de Diverta, Fundaţia Blue Heron România, Liga Studenţilor Români din Străinătate şi organizaţia „Noii Paşoptişti” în scop umanitar – strângerea de fonduri pentru programul de burse universitare oferit de Fundaţia Blue Heron România tinerilor din centre de plasament.

Timp de opt săptămâni, Sandra Pralong şi Mike Costache au fost gazdele sesiunilor de „book signing” ce au avut loc în cadrul magazinelor Diverta din Târgu Mureş, Alba-Iulia, Constanţa, Braşov, Timişoara şi Piteşti.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *