Scriitorul Adrian Voicu isi lanseaza volumul Nepovestitele trairi ale templierilor romani la Targul National de Carte – Librex, Iasi

Editura ALLFA lanseaza in prezenta autorului, sambata, 14 mai, ora 14.00, in cadrul Targului National de Carte – Librex, volumul Nepovestitele trairi ale templierilor romani.

Scriitorul Adrian Voicu isi lanseaza volumul Nepovestitele trairi ale templierilor romani la Targul National de Carte – Librex, Iasi
O expresie de genul „templieri romani” ne trimite cu gandul la simboluri si ritualuri masonice. Povestea tesuta in ritm alert de Adrian Voicu ne prezinta insa trei cavaleri carora fictiunea nu reuseste sa le risipeasca deloc aerul de autenticitate. Atmosfera degajata si plina de umor a acestui roman anunta o voce puternica a literaturii romane contemporane.

Vocea editorului

 

„Roman de aventuri, parodie, epopee eroi-comica? Toate la un loc. Inventivitate epica, personaje memorabile, limbaj rabelaisian, umor fara limite. O carte savuroasa.”

Lucia Verona

 

Vor vorbi: Ioan Holban (scriitor si critic literar) si Adrian Voicu.

 

Evenimentul face parte din turneul de lansare a volumului Nepovestitele trairi ale templierilor romani, aparut la Editura ALLFA, in cadrul colectiei Strada Fictiunii, sectiunea Contemporan.

In perioada 7 mai – 24 iunie, scriitorul Adrian Voicu va fi prezent in 13 orase importante din tara, unde vor avea loc lansari de carte si sesiuni de autografe: Bucuresti, Timisoara, Iasi, Ploiesti, Brasov, Sibiu, Alba, Targu Mures, Cluj, Pitesti, Slatina, Craiova, Constanta.

Despre carte:

Principalele personaje sunt Berila, Pista Massy si Kremvurst von Schlitz. Ei fac parte dintr-un ordin secret si au fost instruiti in spiritul onoarei si al prieteniei. Inamicii le vor pune piedici de-a lungul si de-a latul Europei, de la periferiile Parisului pana la Marea Neagra, trecand prin batalia de la Posada si prin rescrierea istoriei lui Romeo si a Julietei sale.

Umorul, rasturnarile de situatie tinute in frau de autor, precum si numele personajelor, adevarate arabescuri patronimice, sunt atuuri ale acestei carti. Scriitorul nu are inhibitii nici in limbaj, nici in abordarea de teme ori in lansarea de „soparle” contemporane. Eroii lui Adrian Voicu dezleaga pentru cititor cateva secrete ale Ordinului Templierilor si adauga piper mioritic vorbelor ce se vor fi rostit in urma cu sapte secole. Despre autor:

Adrian Voicu s-a nascut la 14 martie 1970 la Nehoiu, in judetul Buzau. A publicat in revistele culturale Apollon (2007), Luceafarul (2009) si Arges (2010). Adrian Voicu a castigat in anul 2009 premiul special pentru proza la Festivalul de Literatura „Lili” al Asociatiei Scriitorilor Bucuresti. In 2010, in volumul colectiv Premiile Lili – Antologia Festivalului de Literatura Lili, Editia I, a reeditat doua capitole din cartea „Intre doua decolari”. Autorul este prezent si in spatiul virtual – adrianvoicu.ro, blog.adrianvoicu.ro. Premiant Blog de Blog: Cel mai savuros blog, 2009; Blogul cu cel mai mult umor, 2010.

 

„Intotdeauna mi-am dorit sa traiesc in perioada cavalerilor, iar pe templieri i-am iubit de-a dreptul. Cred ca, urmarind teoria sufletului vesnic calator prin trupuri efemere, sufletul meu pastreaza in adancurile sale o parte foarte vie adusa tocmai din acele vremuri.”

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *