Dumnezeu mi-a dat prea multa fericire. N-am putut s-o cuprind. Ma simteam ca un copil care incearca sa prinda in palme o minge de fotbal mult prea mare. Cu toata indarjirea, singurul rezultat previzibil era ca, exact ca si o minge din piele alunecoasa, incaputa pe o mana nepotrivita, fericirea imi scapa printre degete. Poate ca n-am invatat niciodata cum s-o prind. Cum sa ma arunc peste ea, sa o innabus si sa nu-mi mai scape. Sau, poate, mi-a fost teama… Preferam sa plang molcom, cu inghitituri mici, topite ca si cum as fi avut guturai…
Related Posts
