Aveti 7 prieteni? Spuneti-ne despre ei. Noi va spunem in schimb despre ai nostri… La LiterNet un proiect despre sinceritate si despre bucuria de a darui, despre oamenii pe care ii admiram si cu care ne place sa ne intilnim. Despre oamenii speciali care ne stau alaturi.
LiterNet s-a nascut intre prieteni. Suntem de 6 ani impreuna si fiecare zi a fost o incercare de a gasi oameni talentati, inspirati, senini, oameni cu care merita sa te intalnesti. De fiecare data cand am descoperit lucruri ce meritau a fi aratate, le-am impartim cu voi, am vrut sa ne bucuram impreuna. Astfel, cu timpul, cercul LiterNet-ului s-a largit. Cei ce ne erau colaboratori, ca si cei care ne citeau, ne-au devenit prieteni, chiar daca, de cele mai multe ori, doar prin intermediul tastaturii si ecranului. Fiecare carte, fiecare articol sau fiecare fotografie v-a spus ceva despre noi, asa cum fiecare mesaj sau e-mail primit, ne-a dezvaluit o farama din voi si ne-a ajutat sa continuam.
In continuarea acestei povesti despre prietenie, LiterNet-ul incepe o noua rubrica, numita: ‘O (sapta)mana de prieteni’. In saptamanile ce vor urma vom avea pe LiterNet invitati pe care ii vom ruga sa-si prezinte cate sapte prieteni. Fiecare zi va aduce astfel bucuria descoperirii unei persoane noi. Si speram ca rubrica asta sa continue cat mai mult.
‘O (sapta)mana de prieteni’ este un proiect despre sinceritate si despre bucuria de a darui. Vrem sa va facem cunostinta cu oameni care merita admirati, cu prieteni ai prietenilor nostri, nu neaparat cu cei mai faimosi, ci cu cei mai apropiati. Vrem sa stim ce-i emotioneaza, ce-i face sa zambeasca, ce-i intristeaza, ce pasiuni au, ce vise au, ce defecte si ce stangacii. Vrem sa aflam despre ei, despre normalitatea lor, despre lucrurile banale care ii definesc, care ii motiveaza, care ii misca. Vrem sa aflam ce anume ii face speciali pe acesti oameni si vrem ca prietenii nostri sa devina si ai vostri.
Le vom cere sa ne faca si recomandari. Se vor aduna astfel, un vraf de carti, locuri pe care merita sa le vizitati, evenimente la care puteti merge cu incredere, trupe sau melodii in care v-ati putea regasi, picanterii ghiduse si pasiuni declarate. Vor fi oameni care ne vor reaminti despre notiunea de firesc si de importanta lucrurilor mici.
Zilnic, pe LiterNet, vom primi vizita unui nou prieten. Sunteti bineveniti la orice ora, din zi sau din noapte. Va asteptam cu drag!
Prezentarea fiecarui prieten va avea patru parti.
Prima parte: Portretul – o jumatate de pagina scrisa de invitatul saptamanii despre prietenul ales.
Partea a doua: Videoclipul – o piesa / un clip disponibil online sugerat de prietenul ales.
Partea a treia: Autocaracterizarea – cateva lucruri simple despre prietenul ales, scrise de invitat in urma discutiei cu prietenul respectiv sau scrise direct de acesta (cele de mai jos sunt doar sugestii, ele pot fi modificate in functie de prietenul ales. Pot fi raspunsuri detaliate, pot fi povestiri din care sa rezulte raspunsuri, nu exista limitari, imaginatia fiecaruia e libera):
– pasiunea, lucrul / situatia care il extaziaza, ambitioneaza, motiveaza
– cel mai important talent al lui
– cel mai ridicol lucru pe care l-a facut vreodata
– ce isi doreste in urmatorii 5 ani
– lucrul pe care vrea sa il spuna despre el, desi nu a fost intrebat.
Partea a patra: Recomandarile – cateva sugestii de lucruri care merita timpul facute de prietenul ales (fiecare dintre acestea insotita de un comentariu scurt):
– o carte din cele citite in ultimul an
– un film / o piesa de teatru sau un alt tip de eveniment ce poate fi vazut in stagiune curenta (nu evenimente unice, de genul proiectiilor sau spectacolelor dintr-un festival) din cele vazute in ultimul an
– un loc pe care il iubeste
– un concert / un album / o formatie
– o persoana tanara pe care pariaza, pe care o vede capabila sa atinga excelenta in domeniul in care aceasta evolueaza.
Asta e planul. Sa vedem impreuna ce o sa iasa. Zi de zi, la LiterNet.
PS: Si daca va place ideea, ajutati-ne sa o promovam. Puneti pe situl sau pe blogul vostru link la http://atelier.liternet.ro/arhivarubricii/95/0-saptamana-de-prieteni.html.
>>>> ATENTIE! Pentru a descarca o carte in prima saptamina de la aparitie sau pentru a comenta articole la LiterNet, trebuie sa va creati un cont de utilizator. Crearea contului de utilizator e gratuita.
>>>> Editura LiterNet (http://editura.liternet.ro) este cea mai mare Editura on-line din Romania publicind in cei peste 6 ani de activitate 240 volume ale unor autori romani, maghiari, germani, francezi, catalani si rusi in prezentari grafice de exceptie. In acest moment volumele LiterNet au depasit 989,000 de exemplare descarcate. Volumele LiterNet sint disponibile gratuit atit cititorilor din tara cit si celor din strainatate.
>>>> Pentru a fi anuntati de aparitia noilor carti LiterNet (pentru cei care nu sint inscrisi si pe lista Programului Cultural) e suficient sa trimiteti un e-mail fara nici un text la carti_LiterN(Adresa de email este ascunsa din motive de securitate)
Razvan Penescu
http://www.liternet.ro