„Cartea secretelor este cea mai rafinată şi mai profundă dintre cărţile lui Deepak Chopra, de până acum. Vreţi să ştiţi răspunsurile la secretele vieţii? Daţi-mi voie să vă recomand să începeţi chiar de aici.” -KEN WILBER, autor al volumului A Brief History of Everything Orice viaţă este o carte a secretelor, care aşteaptă să fie deschisă. În ea se găseşte secretul iubirii perfecte, alături de secretul vindecării, al compasiunii, al credinţei şi secretul cel mai evaziv dintre toate: cine suntem noi cu adevărat. Oricât de apropiate ne-ar fi aceste răspunsuri, încă mai suntem un mister pentru noi înşine, iar ceea ce tânjim cel mai mult să aflăm rămâne cuibărit adânc înăuntrul nostru. În căutarea sa continuă de a ne înălţa experienţa, Deepak Chopra a identificat cincisprezece secrete, care formează firul narativ al acestei cărţi înălţătoare şi a vieţilor noastre, deopotrivă. Cu toţii vrem să ştim cum să ne găsim sufletul pereche, ce carieră ar trebui să urmăm ca să fim împliniţi, cum să trăim o viaţă cu înţeles şi cum să ne învăţăm copiii. Cu toţii căutăm o realizare personală, o turnură, o revelaţie care să aducă cu sine un nou înţeles. Cartea secretelor – o distilare cristalină a intuiţiilor profunde şi a înţelepciunii adunate de-a lungul vieţii, de unul dintre marii gânditori spirituali ai vremurilor noastre – ne oferă un instrument nou şi rafinat, ca să realizăm tocmai aceste lucruri. Dacă nu am investi atâtea eforturi în negare, în reprimare şi în îndoială, viaţa ar fi o revelaţie continuă. E nevoie de mii de alegeri pentru a ţine închisă cartea secretelor, dar e suficientă o singură clipă de înţelegere, pentru a o deschide din nou. Poarta încuiată se află înăuntrul nostru – şi tot acolo este şi cheia. Primul pas către a o găsi este să recunoaşteţi că nimeni nu ne ascunde niciun fel de cunoaştere, în afară de noi înşine. Şi nici nu există altcineva care ştie răspunsurile. Aceasta este o carte de indicii, de sfaturi, de străfulgerări de intuiţie şi imaginaţie – orice este necesar, ca să ne ajute să întoarcem cheia în broască. Va sosi clipa când veţi putea spune, cu adevărat, trebuie să ştiu; nu mai pot să aştept nici măcar un moment. Puteţi lua cuvintele Noului Testament chiar literal: „Cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide.” Nu trebuie să căpătaţi dreptul să bateţi la uşă; nu trebuie să ştiţi mai mult decât ştiţi deja. Chiar următorul vostru gând, următorul sentiment sau următoarea acţiune pot să fie suficient ca să dezvăluie cele mai profunde secrete spirituale.
CARTEA SECRETELOR – Să deblocăm dimensiunile ascunse ale vieţii – For You
Preţ: 25,00 lei