Françoise Sagan a fost copilul teribil al Franţei, celebritatea ei putând rivaliza cu cea a starurilor de cinema şi a cântăreţilor vremii. Presa a scris că moartea ei „a lăsat Franţa devastată”, deşi şi-a trăit ultimii ani în mizerie şi uitare. „Mademoiselle Chanel a literaturii”, cum a fost supranumită – sau „şarmantul monstruleţ” –, şi-a scris singură necrologul într-un dicţionar al autorilor. Simbol al libertăţii sexuale, i-a sedus pe cei mai frumoşi bărbaţi ai vremii şi pe cele mai în vogă femei.
Mare jucătoare la ruletă, a pierdut şi a câştigat averi, până i s-a interzis accesul în cazinourile din Franţa; a consumat droguri până a ajuns la crize dedelirium tremens şi la azil. Implicată într-un mare scandal, a fost condamnată la un an de închisoare pentru fraudă fiscală.
Patul răvăşit este povestea pasiunii unui tânăr dramaturg pentru o foarte frumoasă actriţă. Femeia fatală, capricioasă, ironică şi bărbatul care creează stupoare prin inocenţa şi prospeţimea cu care îşi iubeşte călăul feminin formează un cuplu asupra căruia foarte mulţi au rezerve, numai că sinceritatea bărbatului va duce la o răsturnare de situaţie. Patul răvăşit este o carte despre dependenţa de ineditul şi surpriza (chiar neplăcută) pe care o oferă celuilalt, despre gelozie şi infidelitate, dar şi despre sentimente profunde.
Traducere din limba franceză de Adina Diniţoiu
Serie de autor Françoise Sagan
paperback, 272 p., 130×200
ISBN: 978-973-124-760-1
Parteneri media:
De aceeaşi autoare, la Editura Art a mai apărut:
Traducere din limba franceză de Mădălin Roşioru
Ilustraţii de Bernard Buffet
paperback, 90 p., 120×180
ISBN 978-973-124-502-7
Françoise Sagan (1935-2004) a fost copilul teribil al scenei culturale franceze din anii ‘50-‘60. Celebritatea ei, datorată în bună parte unei vieţi mai mult decât flamboaiante, putea rivaliza cu cea a starurilor de cinema şi a cântăreţilor vremii. Presa a scris că moartea ei „a lăsat Franţa devastată”, deşi şi-a trăit ultimii ani în mizerie şi uitare. Tradusă peste tot în lume, a fost singura scriitoare care nu a fost interzisă în Rusia în timpul Războiului Rece.