De cele mai multe ori, atunci cand discursul filosofic este comparat cu cel literar, sunt evidentiate in primul rand diferentele de stil, scopul pe care il presupunem in spatele lor, efectele pe care acestea le produc. Discursului filosofic pare a-i fi propriu perspectiva ierarhizanta, conceptul bine echilibrat, interogatia dusa pana la capat. In replica, literaturii pare a-i reveni deschiderea ludica, creativitatea rapsodica, inovatia dezinhibanta.
Asezat in lumina defavorabila a unei critici neatente, discursului filosofic i se reproseaza despartirea de lume, abstractizarea solipsista, ariditatea inhibanta. In egala masura, literaturii i se imputeaza vulgarizarea ideii, gratuitatea contructiei, lejeritatea cuvantului dat. Cu toate acestea, apropierea de textele fundamentale ale filosofiei ne face sa intelegem ca acestea reflecta tensiunea celui care, desi intelege ca trebuie sa distinga intre temei si cele intemeiate, nu se afla in posesia adevarului, fiind inca lipsit de tutela principiului intemeietor si fiind supus conditiei itinerantului, a celui care se afla inca in cautarea fundamentului.
Pandit in permanenta de eroare, el trebuie sa-si asume statutul de vanator al adevarului. Este nevoit sa aproximeze prin mit sau metafora sensul inca nedezvaluit, sa asume conditia celui care, cautand centrul labirintului si lipsit fiind de un fir calauzitor, trebuie sa faca loc neprevazutului si accidentului in fiecare decizie pe care o ia. Ca atare, acestui tip de discurs ii este proprie imaginatia creatoare, cea despre care nu se poate spune ca lipseste discursivitatii artistice sau literare.
Vom vedea ca unul dintre efectele acestei dilutii a granitei dintre discursul filosofic si cel literar este aparitia literaturii sud-americane. Dincolo de influentele literare care au germinat literatura latino-americana – de la cultul pentru Cervantes, pana la adeziunea fata de Flaubert si pasiunea pentru existentialismul rus si cel francez -, scriitori reprezentativi pentru acest curent au stiut sa metabolizeze intregul camp tematic al pendularii intre ontologie si expresia metaforica. Va propun de aceea sa descoperim felul in care cei mai cunoscuti autori ai literaturii sud-americane au asezat fabuloasa proza fantastica sub semnul complicitatii labirintice dintre concept si metafora.
Temele atelierelor sint:
1. Dialogurile platoniciene si ambiguitatile filosofiei. Pendularea intre ontologie si mit sau metafora. Filosoful ca vanator, strain sau ratacitor.
2. Jorge Luis Borges si (in)decizia. Confuzia dintre autor si personaj. Copia paricida.
3. Jorge Jorge Luis Borges si aventurile memoriei. Suspendarea timpului si ratacirea.
4. Jorge Luis Borges si logosul labirintic. De ce se bifurca ideile?
5. Adolfo Bioy Casares si imitatia perfecta.
6. Ernesto Sabato si indeterminarea principiului. Sau despre cum poate fi terminat Abaddon, Exterminatorul.
7. Gabriel Garcia Marquez – fantasticul violent si fantasticul (im)probabil.
8. Julio Cortazar – Fantasticul cotidian. Despre joc si polimorfia deciziei.
9. Julio Cortazar – capacnele lecturii si sabotarea opozitiei dintre forma-continut prin actualizarea complicitatii dintre acestea doua.
10. Literatura si/sau discurs filosofic?
Andrei Gaitanaru este absolvent al Facultatii de Filosofie, Universitatea Bucuresti, cu o Lucrare de Diploma intitulata “Dublul discurs apofatic”. A absolvit programul de masterat al Facultatii de Filosofie, Universitatea Bucuresti, cu o dizertatie intitulata “De-numirea numelor divine. Statutul numelor divine In cadrul Corpusului Areopagitic”. Este doctorand al programului de studii doctorale al Facultatii de Filosofie, Universitatea din Bucuresti, Inscris cu o teza intitulata “Problema relatiei dintre rostire alegorica si discurs filosofic In teologia bizantina”.
Fundatia Calea Victoriei
