Află Ce mai rămâne din cultura franceză la Anuala de Arhitectură

Marţi, 6 iulie, la ora 18, Editura ART vă invită la Sala Dalles, pentru lansarea volumului \’Ce mai rămâne din cultura franceză?\’ al jurnalistului american Donald Morrison, urmat de \’Preocuparea pentru grandoare\’, de Antoine Compagnon. Invitaţi la discuţii vor fi Bogdan Ghiu (scriitor), Augustin Ioan (arhitect), Marius Chivu (critic literar) şi Laura Albulescu (redactor-şef al Editurii ART şi traducătoarea volumului). Evenimentul va avea loc în cadrul Anualei de Arhitectură Bucureşti, organizat de Ordinul Arhitecţilor din Bucureşti.

În 2007, articolul publicat în ediţia europeană a revistei Time în care Donald Morrison proclama \’moartea culturii franceze\’ scandaliza scena culturală franceză şi inflama piaţa occidentală a ideilor. Autorul, jurnalist american stabilit în Franţa, a fost repede pus la zid de către oamenii de litere, scriitorii, profesorii şi intelectualii francezi, începând cu Maurice Druon şi Bernard-Henri Lévy, până la Olivier Poivre d\’Arvor. Numeroase ziare şi reviste (Libération, Le Monde, Le Figaro, The Guardian, The Independent), forumuri, grupuri de discuţii, bloguri şi emisiuni au reluat această dispută şi au făcut din articolul publicat în Time unul dintre cele mai controversate din perioada respectivă.

Ulterior, Doland Morrison are şansa de a-şi relua articolul publicat în Time şi de a-l nuanţa şi extinde în cadrul unui volum, alături de replica lui Antoine Compagnon, eminent profesor la College de France şi teoretician strălucit.

Pentru o lungă perioadă, Franţa şi cultura franceză au făcut \’legea\’ pe scena internaţională. Aflaţi permanent în centrul atenţiei, artiştii francezi se bucurau de un prestigiu fără egal. Din gloria de odinioară nu a mai rămas astăzi decât nostalgie şi frustrare. Influenţa culturii franceze este acum spectrală, puterea sa, derizorie. Cultura franceză nu mai vorbeşte lumii. O înfrângere care, până la urmă, convine mentalităţii franceze înclinate spre autocompătimire şi victimizare.

\’Ce mai rămâne din cultura franceză? Precoparea pentru grandoare\’ este unul dintre rarele exemple de volume care transformă discuţiile legate de politici culturale în dispute cu ritm de intrigi poliţiste. Dominaţia modelului cultural american, declinul fostelor capitale culturale europene în faţa ascensiunii unor nuclee precum New York sau Beijing, avantajele şi deserviciile monopolului de stat în ceea ce priveşte cultura sunt doar câteva dintre punctele nevralgice atinse de cei doi autori.

Mai multe despre această carte, tradusă la Editura ART de Laura Albulescu, aflaţi pe www.editura-art.ro.

După aproape trei ani de activitate, Editura ART s-a fixat în conştiinţa publicului prin cel puţin câteva colecţii: „Cărţi cardinale“, „Demonul teoriei“, „Dulapul îndrăgostit“, seria de autor J.M.G. Le Clézio, precum şi cărţi ilustrate. Nu facem recomandări speciale, lăsăm cititorilor noştri plăcerea şi dificultatea alegerii.

www.editura-art.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *