Bookfest 2011 la final

Cea de-a şasea ediţie a Salonului internaţional al cărţii Bookfest şi-a închis porţile, după cinci zile de „forfotă“ creativă.Organizatori, expozanţi, autori, jurnalişti, artişti, public cititor de toate vârstele au scris împreună pagini de carte, pagini de… Bookfest.

Timp de cinci zile, ne-am bucurat de o mare librărie deschisă tuturor domeniilor: literatură, ştiinţă, economie, ştiinţe juridice, istorie, literatură pentru copii, reviste literare şi de life-style, dezvoltare personală, audiobook-uri şi cărţi electronice. Iată că, indiferent de suportul pe care s-ar reflecta, textul se reinventează într-un continuum al creativităţii umane.

Pentru arhiva organizatorului, Asociaţia Editorilor din România, Bookfest 2011 a însemnat:

peste 15000 de titluri expuse, 1500 de titluri noi, 262 lansări şi prezentări de carte, 150 de expozanţi în 5000 mp., 20 de evenimente comune cu invitaţii din Ungaria, 5 spaţii consacrate evenimentelor culturale, 10 concerte (5 de prânz şi 5 de seară), 6 spectacole (4 ale teatrului Masca şi două aduse la Bookfest de ArCub – Centrul de proiecte culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti), 6 expoziţii, zonă de life-style, zonă dedicată copiilor – micii cititori.

Toate acestea au fost surprinse pe peliculă de TVR Cultural, co-producător al Bookfest, în numeroasele reportaje şi transmisiuni directe din mijlocul evenimentelor şi din studioul instalat la faţa locului.

Intrarea la salonul de carte a fost liberă, deci traficul vizitatorilor nu s-a putut înregistra. Cu toate acestea, în cele cinci zile de târg – între orele 10:00 şi 22:00 – publicul mergând acasă cu sacoşele pline cu cărţi a pledat pentru continuarea investiţiei în cultură.

Salonul internaţional al cărţii „Bookfest“ a arătat şi de această dată că este un loc în care trebuie să fii!

Asociaţia Editorilor din România

Bucureşti, 01.06.2011

Despre ASOCIATIA EDITORILOR DIN ROMANIA
Asociatia Editorilor din Romania (AER) este cea mai importanta organizatie din industria cartii. Bookfest – Salonul cartii Bucuresti este un proiect initiat de AER si este deschis tuturot celor implicati in industria cartii.

ASOCIATIA EDITORILOR DIN ROMANIA
www.aer.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.