British Council sarbatoreste Ziua Femeii printr-o invitatie la lectura

Bibliotecile British Council din Bucuresti, Cluj si Iasi ofera doamnelor si domnisoarelor o reducere de 50% la toate abonamentele, cu ocazia Zilei Femeii.
Promotia este valabila in perioada 1 8 martie 2010 si se adreseaza si domnilor care cauta un cadou deosebit pentru 8 Martie, oferindu-le posibilitatea de a darui un abonament anual la biblioteca.

Pentru doamnele si domnisoarele carora le place sa se rasfete cu o portie de cultura, bibliotecile British Council au pregatit colectii intregi de carti, filme si reviste in limba engleza.

Reducerea de 50% este aferenta tuturor tipurilor de abonamente si extra-optiuni, preturile pentru un abonament fiind cuprinse intre 50 si 140 de lei la biblioteca @British, in Bucuresti, intre 30 si 90 lei la biblioteca din Cluj si intre 50 si 100 lei la biblioteca din Iasi. Membrii bibliotecii @British au acces la peste 14.000 de materiale in limba engleza carti, CD-uri, DVD-uri si reviste. In Cluj si in Iasi, colectiile cuprind in jur de 7.000 de materiale in fiecare centru.
Doamnele interesate de domenii precum afaceri, dezvoltare personala si profesionala, comunicare, parenting, cultura britanica sau beletristica vor putea gasi cele mai noi aparitii, alaturi de filme, documentare si concerte britanice in format DVD.
Abonatii bibliotecii au la dispozitie internet wireless, iar in centrul din Bucuresti, @British, se pot juca pe cele doua console Nintendo Wii, individual sau in echipa, unul dintre jocurile disponibile in colectie.

Anul acesta, de 8 Martie, dorim sa sarbatorim femeile puternice, preocupate de cultura lor si a copiilor lor. De asemenea, speram ca doamnele si domnisoarele sa primeasca daruri cat mai variate in acest an, motiv pentru care incercam sa oferim o alternativa. Nu uitam nici de domni, pentru ei pregatim surprize in luna iunie, o data cu Ziua Barbatului sarbatorita in Marea Britanie, Statele Unite si Canada, declara Sara Chirvasuta, Head Networks and Innovation la British Council.

Bibliotecile British Council aduc limba si cultura britanica mai aproape de romani, sustinand activitatatile de invatare si examinare. Colectia de carti si DVD-uri se innoieste anual cu sute de titluri noi. Biblioteca din Bucuresti, @British, este deschisa publicului de marti pana vineri, intre orele 12:00 si 19:30 si sambata, de la 9:00 la 13:15.
Biblioteca British Council din Cluj poate fi gasita pe Strada Arany Janos nr 11 si are program cu publicul lunea, miercurea si joia, intre 13:00 si 19:00, iar martea si vinerea, in intervalul 10:00 – 16:00.
Biblioteca centrului din Iasi este situata pe Strada Pacurari numarul 4, fiind accesibila publicului lunea, martea si joia, intre 13:00 si 19:00, iar miercurea si vinerea de la 10:00 la 16:00.

British Council | Romania | Calea Dorobantilor 14, Bucharest 010572
T +40 (0)21 307 9600, +40 (0) 307 9646
eliza.ioana@britishcouncil.ro
contact@britishcouncil.ro
http://www.britishcouncil.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.