Cartile de afaceri, in topul vanzarilor

Valoarea cartilor din domeniile Afaceri si Vanzari, Management, Marketing si Publicitate reprezinta peste 40% din cea a vanzarilor magazinului online de carti si cadouri CartePremium.ro.  Potrivit statisticilor interne, cartile de business si cele de specialitate din varii domenii reprezinta zona principala de interes pentru clientii CartePremium.ro, in intervalul aprilie-iunie 2008, interval ce reprezinta si primele trei luni de la lansarea librariei online. Astfel, aceste titluri sunt urmate de cele din categoriile Psihologie si Motivational, cu o pondere de 11%, Beletristica – 10% si Comunicare – Relatii Publice si Mass-media cu 8%. 

Tot mai multe persoane citesc pentru a se instrui

Mediul de lucru tot mai competitiv, cresterea gradului de educatie a populatiei si accesul pe piata europeana a fortei de munca au determinat cresterea interesului acesteia pentru a se instrui. Astfel, desi majoritatea clientilor www.CartePremium.ro lucreaza deja in cadrul unor companii, multi doresc carti profesionale, pentru a se perfectiona sau pentru a putea gasi un loc de munca mai bun. De asemenea, o zona importanta de vanzari pe segmentul de carti de business si de specialitate este cea reprezentata de studenti, care aleg titluri in functie de profilul facultatii.

Femeile citesc mai mult decat barbatii?

CartePremium.ro a analizat si profilul clientului de magazin online premium. Acesta este de sex feminin, are in medie varsta de 32-33 de ani si reprezinta un procent de 61% din totalul clientilor inregistrati de CartePremium.ro in decurs de trei luni. Barbatii sunt in minoritate, cu doar 39% din totalul comenzilor, dar efectueaza comenzi mai consistente ca valoare si nu se rezuma doar la carti, ci aleg si produse precum bauturi fine, vinuri premium si ciocolata Venchi – varsta medie a barbatilor fiind mai ridicata, aproximativ 35 de ani. Un alt segment de produse ce s-a numarat printre comenzile clientilor-femei ai CartePremium.ro este reprezentat de jucariile si parfumurile pentru copii – cele mai noi game de produse pe www.CartePremium.ro.

Cititul „de placere“ inclina clar balanta catre femei: 75% dintre cei care au comandat carti de beletristica sunt femei cu varste cuprinse intre 30 si 31 de ani. in cazul barbatilor, media de varsta urca pana la 36 de ani, acestia reprezentand doar 25% din cei care au comandat acest gen de literatura.

Plata online, binecunoscuta de clientul de servicii premium

Tinand cont de profilul de client targetat de CartePremium.ro (persoana activa, din clasa de mijloc – doreste sa citeasca de placere, dar si pentru a se perfectiona, obisnuieste sa faca cadouri premium prietenilor si colegilor, mizeaza pe servicii de calitate si prefera solutiile personalizate), s-a constatat, in primele trei luni de la lansarea librariei online, o rata de utilizare a platii prin card mult peste asteptarile managementului CartePremium: 72% din clienti au preferat plata la livrare, 21,6% plata online, iar restul de 6,4% au utilizat ca modalitate de achitare ordinul de plata.

Un procent de 34,3% dintre clientii CartePremium a ales expedierea prin posta, in timp ce 24% din comenzi au fost expediate in Bucuresti prin serviciile premium ale firmei de curierat rapid Fastius Curier. Restul comenzilor au fost livrate in Romania prin servicii Fan Courier.

Comenzile inregistrate in Bucuresti si in Constanta reprezinta circa 43% din totalul comenzilor inregistrate de CartePremium.ro – concentrarea comenzilor in aceste doua orase reprezentand rezultatul strategiei de marketing stabilite de managementul librariei online pentru 2008. „In Constanta oferim livrare 100% gratuita prin curier, iar in Bucuresti livram la costuri minore sau chiar gratuit, daca o comanda este platita cu cardul. Alaturi de partenerii nostri de la Gecad ePayment, care garanteaza securitatea tranzactiilor, ne-am propus inca de la lansare nu doar sa oferim, dar si sa incurajam plata online. Astfel, suntem printre putinele magazine online ce incurajeaza plata prin card si ofera facilitati suplimentare pentru clientii care aleg aceasta modalitate de plata“, a explicat Razvan IANCU, Managing Director SMART press, compania care detine magazinul online de carti si cadouri www.CartePremium.ro.

Pana in prezent, CartePremium.ro are incheiate contracte cu 63 de edituri partenere, punand la dispozitia clientilor sai in jur de 6.500 de produse. CartePremium.ro ofera, in plus, servicii de Vouchere Cadou pentru persoane fizice si pentru companii, urmand sa creasca continuu numarul de parteneri care ofera produse pe www.CartePremium.ro.

„Am introdus pe site informatii despre stocuri, explicand daca produsele se afla in stocul nostru sau in cel al furnizorilor. Chiar si cand un produs nu se gaseste in stocul nostru, facem totul posibil pentru a-l obtine cat mai repede, de la parteneri ridicand chiar si o carte, daca un client o solicita, in aproximativ 24 de ore, strategie foarte rar intalnita in comertul electronic de carti si cadouri“, a precizat Valentin ISPAS, Project Manager CartePremium.ro.

„Vanzarile sunt in crestere reala in fiecare luna, desi suntem intr-o perioada oarecum de extrasezon pentru industria de carte, in general. Speram multe pentru toamna acestui an, si pentru ca, la nivel de marketing, vom accentua avantajele unui magazin online de carti si cadouri cu servicii premium. Obiectivele noastre in acest moment nu sunt legate clar de vanzari, ci mai degraba de clienti multumiti care sa revina cu noi comenzi, de stabilirea unor relatii pe termen lung. Ne dorim sa oferim pe cat mai putin posibil produse, si cat mai mult satisfactie, usurinta in comanda si alegere, asistenta continua si flexibilitate in rezolvarea oricaror probleme. In toamna vom lansa si o campanie de imagine, prin bannere online, pliante in centre comerciale si multa publicitate contextuala, cu accent insa pe brand si servicii“, a adaugat Valentin ISPAS.

www.cartepremium.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *