Igloo Media anunţă apariţia albumului Design Hotels, cel de-al treilea titlu din colecţia Arhitecturi Văzute Prin Igloo (AVPI). Albumul marchează atât o schimbare de format faţă de ediţiile anterioare din aceeaşi serie, reducându-şi dimensiunile, dar şi o schimbare în abordare, concentrându-se asupra unei funcţiuni arhitecturale, şi nu asupra unei categorii de arhitecţi. Dacă ediţiile din 2005 şi 2006 prezentau proiecte de succes ale unor arhitecţi şi birouri de arhitectură din România, respectiv din străinătate, volumul de faţă propune o selecţie a celor mai interesante design hotel-uri la nivel global.
Albumul reuneşte şi completează proiectele prezentate în cadrul rubricii tematice cu acelaşi nume din revista Igloo habitat & arhitectură, iniţiate în 2005. La publicarea lui a contribuit buna colaborare a echipei redacţionale cu instituţia Design Hotels, o reţea la nivel internaţional a hotelurilor care se deosebesc printr-un ataşament declarat pentru designul contemporan şi o căutare sistematică a celor mai inovative tehnici din industria hotelieră. Cele 17 proiecte expuse în album au fost alese datorită experienţei unice pe care o oferă, chiar şi pentru conceptul de locuire de scurtă durată.
Volumul păstrează formula editorială clară şi uşor de urmărit care se regăseşte şi în primele două ediţii AVPI, prezentând numeroase fotografii pentru a recrea o imagine cât mai completă a proiectelor descrise. Design Hotels este un album bilingv, destinat nu doar specialiştilor sau cumpărătorilor unor astfel de servicii, ci şi publicului larg care apreciază design-ul contemporan. Începând cu luna ianuarie 2007, el este disponibil în librării (Cărtureşti, Noi, Humanitas, Diverta) şi la sediul Igloo din Str. Finlanda nr. 10, la preţul de 40 lei.
Colecţia Arhitecturi Văzute Prin Igloo (AVPI) a fost lansată în 2005. Igloo Media mai are în prezent şapte serii editoriale: Igloo Patrimoniu, Igloo Best, Igloo Pocket, Igloo Guide, Igloo Art, Anuala de Arhitectură a Municipiului Bucureşti şi Buletinul Arhitecţii şi Bucureştiul.