Loredana: volumul Sexting, lansat cu Diverta si Coreus

Volumul “Sexting”, semnat de Loredana, a fost lansat oficial la Librăria Diverta din Bucureşti, cântăreaţa descriindu-l drept “o carte feminină, scrisă de o femeie cu gândul la alte femei”. Loredana, una dintre cele mai cunoscute vedete autohtone, atât pentru cariera sa în muzică, cât şi pentru poveştile ei de viaţă, a lansat, vineri, volumul “Sexting”, publicat de Editura Coreus, în care se prezintă fanilor drept o femeie puternică, surprinzătoare, dar în acelaşi timp fragilă şi sensibilă.

“Sexting”, noul trend în conversaţii despre sex, reprezintă combinaţia cuvintelor “sex” şi “texting”. În carte, Loredana are curajul să vorbească fără pudoare despre gândurile, dorinţele, plăcerile, slăbiciunile şi intimitatea ei.

“Cartea nu este un roman, nu este o carte de aventuri, este pur şi simplu o colecţie de gânduri, eseuri, întâmplări”, a declarat aceasta la lansare. “Cred că am găsit liantul între toate aceste poveşti şi aceste eseuri prin titlul cărţii, care poate părea puţin şocant, oricum este neobişnuit pentru că este un cuvânt nou – sexting. Practic există de mult acest obicei, dar nu avea o denumire. Cred că sexting-ul va fi din ce în ce mai folosit şi mai cunoscut, pentru că suplineşte dragostea la distanţă”, a mai declarat artista.

Cartea, disponibilă în librării la preţul de 35 de lei, include articole care au fost publicate în revistele The One şi Apropo, dar şi o parte din monologurile Loredanei din emisiunea “Miss Lori”, găzduită de postul de televiziune Acasă. Cartea are capitole cu titluri precum “Life”, “Sex & Love”, “Stil” şi “Travel”. Fiecare capitol cuprinde o serie de texte despre oameni, dragoste, sex, modă, viaţa mondenă şi bărbaţi.

One thought on “Loredana: volumul Sexting, lansat cu Diverta si Coreus”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *