Pacea lui Hitler de Philip Kerr, la editura LEDA

Editura LEDA, imprint al Grupului Editorial Corint, anunţă apariţia unui thriller de excepţie: Pacea lui Hitler, scris de Philip Kerr (traducere de Liviana Tane, preţ: 43.90, 568 pagini). „Maestru recunoscut în evocarea unor perioade istorice trecute, Kerr se dovedeşte a fi, şi de această dată, în cea mai bună formă.” Chicago Sun-Times

ŞI DACĂ HITLER AR FI NEGOCIAT PACEA?

În toamna lui 1943, Roosevelt, Churchill şi Stalin s-au întâlnit la Teheran ca să pună la cale sfârşitul războiului. Dar dacă Hitler, destul de şiret încât să înţeleagă faptul că nu mai avea nici o şansă să câştige războiul, a lansat cumva negocieri pentru încheierea păcii? Şi dacă oferta lui secretă ameninţa să facă ceea ce armatele lui nu au reuşit: să distrugă Alianţa formată împotriva lui? Pacea lui Hitler, cel mai recent roman al autorului apreciatei trilogii Berlin Noir, se afundă documentat în ape tulburi şi adânci; pe măsură ce protagoniştii şi subordonaţii lor fac şi desfac înţelegeri, Kerr reuşeşte să crească tensiunea la fel cum ticăitul unei bombe cu ceas, plasate în mijlocul unui complot, reuşeşte să ne pună sub semnul îndoielii cele mai adânci noţiuni de bine şi rău, de scopuri şi mijloace.

„Dimensiunile lui [Kerr] depăşesc limitele genului de ficţiune. Multe thrilleruri sunt o insultă la adresa inteligenţei; Kerr atacă însă ignoranţa. ”
Esquire

„Un scenariu scandalos, dar plauzibil… Un thriller [în care] zarurile istoriei sunt bine amestecate…”
Los Angeles Times

„Germania nazistă este protagonista lui Kerr, [iar] Pacea lui Hitler este un şiret «şi dacă»… Da, este cu adevărat un thriller. ”
Chicago Sun-Times
Philip Kerr s-a născut în 1956 la Edinburgh. Aici a făcut şcoala primară. A urmat cursurile Facultăţii de Drept din Birmingham, pe care a absolvit-o în 1974. În anii 1980 a fost copywriter la diferite agenţii de publicitate. În 1989 a realizat un prim roman: March Violets. Au urmat alte treisprezece cărţi, dintre care amintim: The Pale Criminal şi A German Requiem (publicate împreună sub titlul Berlin Noir), A Philosophical Investigation, Dead Meat şi Gridiron. Folosindu-se de pseudonimul P.B. Kerr, a scris The Children of the Lamp — tradus în Romania la Corint Junior, cu titlul Copiii lămpii fermecate, o carte pentru copii care s-a bucurat de un enorm succes.

Grupul Editorial Corint a luat fiinţă în 2004, prin reunirea sub o singură siglă a editurilor Corint, Leda, Runa si Corint Junior. Aflati în al doilea deceniu de activitate în domeniul cărţii, oferim cititorilor noştri peste 400 de titluri anual, în domenii de o mare diversitate: de la manuale şcolare la dicţionare, atlase şi tratate, lucrări de medicină, istorie, geografie, geopolitică, IT, carte pentru copii şi tineret etc.

www.edituracorint.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *