Râul de sticlă de Emil Andreev – lansare de carte şi sesiune de autografe

Editura Humanitas vă invită la lansarea în prezenţa autorului a romanului „Râul de sticlă“ de Emil Andreev care va avea loc miercuri, 30 martie, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei 45). Vor vorbi: Emil Andreev, Mircea Cărtărescu, Mariana Mangiulea, Ivan Stankov. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Volumul Râul de sticlă, apărut de curând la Humanitas, în colecţia „Cartea de pe noptieră“, în traducerea Marianei Mangiulea, a obţinut în 2005 Premiul Vick pentru cel mai bun roman bulgar, precum şi Premiul cititorilor. Tradus în engleză, germană, polonă, rusă, sârbă şi slovacă, a fost ecranizat în 2010 de regizorul Stanimir Trifonov.

Un sat pierdut între Balcani şi Dunăre devine locul de întâlnire dintre un scriitor fascinat de antichităţi şi enigme ale istoriei, o tânără medievistă din Franţa şi nişte restauratori chemaţi de preotul local să refacă frescele bisericii. În căldura toridă a două zile şi două nopţi de vară, printre fantomele trecutului şi prezentului, se vor topi pasiuni, reflecţii, iluzii, căutări şi secrete. Râul de sticlă, în care ne cufundăm cu toţii, este viaţa însăşi.

Prozatorul şi dramaturgul bulgar Emil Andreev s-a născut la 1 septembrie 1956 în localitatea dunăreană Lom, nu departe de Vidin. După absolvirea Facultăţii de Filologie din Veliko Târnovo, specialitatea bulgară-engleză, a lucrat ca profesor, jurnalist, editor TV, traducător. S-a remarcat încă din 1996, cu ciclul Povestiri din Lom. Volumelor de proză scurtă Un Secession târziu (1998) şi Insula beţivilor (1999) li s-au adăugat piesele de teatru Să ucizi un prim-ministru (2002), Căutătorii de comori (2003), Bebeluşul (2004), Barca magică a dlui J. (2007). În 2004 publică romanul Râul de sticlă. A urmat Blestemul broaştei (2006), distins cu Premiul Helicon. În martie 2010 i-a apărut romanul Luca cel nebun. În ultimii cinci ani s-a dedicat în întregime scrisului, alternând lungi şederi în casa dintr-un sătuc pierdut la sud de Balcani (a şi fost poreclit „Călugărul“) cu scurte treceri prin capitală. În prezent lucrează la un nou roman, Lapte şi sânge.

Despre Editura HUMANITAS
HUMANITAS – considerată editura culturală numarul unu din România. Asociată cu nume de autori români cu faimă internaţională, precum Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugene Ionesco, şi bine cunoscută marelui public autohton prin reţeaua de librării numite Humanitas. Numeroase premii de excelenţa. Publică literatură (peste o treime din producţie), ştiinţe umaniste, memorii, carţi de referinţă, cărţi practice, cărţi pentru copii.

www.humanitas.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *