“Rime pentru cei mai mici” – un nou titlu apărut în cadrul Cărţilor Lucia Muntean

Dupa ce le-a dezvăluit copiilor secretul desenului în “Ghici, ghici, ghici ce voi desena aici?”, i-a ajutat să se împrietenească cu matematica în “Jocuri de-a matematica”, i-a învăţat să comunice prin gesturi în “Jocurile”Uite-aşa!” şi le-a făcut cunostinţă cu noi prieteni în “Rime cu codiţă”, Cărţile Lucia Muntean le oferă acum un nou motiv să ia in serios cariera de cititor profesionist.

“Rime pentru cei mai mici” este al doilea titlu apărut în colecţia Rime şi cel de-al cincilea titlu publicat în cadrul Cărţilor Lucia Muntean. Gândite în mod special pentru copii în vârstă de 3 şi 4 ani, poeziile cuprinse în volumul “Rime pentru cei mai mici” pleacă de la ideea că poezia pentru copii îşi îndeplineşte rolul formativ doar dacă se potriveşte nivelului intelectual şi emoţional corespunzător fiecărei vârste a copilăriei. Versurile uşoare şi amuzante, imaginile familiare desprinse din universul vizual al vârstelor mici precum şi personajele colorate care, asemenea micilor ei cititori, mereu isprăvesc câte ceva, îşi dau mâna în această carte pentru a lansa invitaţia la o aventură plină de haz în lumea copilăriei. “Îmi doresc de la această carte să încurajeze cât mai mulţi copii să păşească pe drumul plin de satisfacţii al carierei de cititor!” ne spune despre acest nou volum Lucia Muntean, apreciată autoare de literatură pentru copii şi cunoscută specialistă în educaţie preşcolară.

Cărţile Lucia Muntean reprezintă un proiect editorial lansat în 2008, destinat deopotrivă copiilor şi părinţilor. Bazate pe poeziile, poveştile şi jocurile inovative ale Luciei Muntean şi beneficiind de ilustraţiile originale realizate de Livia Coloji, Mary Hall şi Csaba Pete, titlurile apărute în cadrul Cărţilor Lucia Muntean sunt gândite special pentru publicul românesc şi, în plus, ţin pasul cu cele mai noi tendinţe ale educaţiei preşcolare. Fiecare carte conţine o pagină care se adresează exclusiv părinţilor în care autoarea le oferă acestora idei utile despre modul în care cartea respectivă poate fi folosită pentru dezvoltarea şi educarea celor mici.

Titlurile apărute în cadrul Cărţilor Lucia Muntean pot fi achizitionate pe www.luciamuntean.ro şi in librăriile Cărtureşti, Humanitas, Okian şi Salinger’s.

\’Cărţile Lucia Muntean\’ sunt o marcă înregistrată a SC GENESIS SRL, editură specializată în publicarea de materiale educative şi literatură pentru copii.

Emil Mesaros
Director de marketing – Cărţile Lucia Muntean
+40752125415
www.luciamuntean.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.