Roman distins deopotrivă cu Pen / Faulkner award 2009 şi nominalizat la Booker Prize 2008. Până în prezent drepturile de traducere pentru Netherland au fost achiziţionate de edituri prestigioase din 21 de ţări. Focus Features va colabora cu compania lui Oprah Winfrey, Harpo Productions, şi compania regizorului Sam Mendes, Neal Street Productions, pentru a adapta pentru marele ecran romanul lui Joseph O’Neill. Roman inclus de New York Times pe lista celor mai importante cărţi ale anului 2008.
Hans van den Broek alege crichetul. Însingurat într-un oraş terorizat de avioane care dărâmă zgârie-nori, căutând să înţeleagă de ce şi cum au dispărut din viaţa lui oameni, locuri şi sentimente, el îşi caută refugiul în sportul copilăriei sale. Dar crichetul newyorkez are prea puţine în comun
cu jocul calm cu care a crescut el, şi cu cel cu accente nobiliare, pe care l-a jucat în timpul studenţiei în Anglia.
La New York, crichetul este un joc aspru, aproape conspirativ, jucat prin parcurile sălbăticite de la periferie de nişte oameni pe care metropola nici nu-i vede măcar — de oameni precum Chuck Ramkissoon. După mulţi ani, când cadavrul acestuia este găsit într-un canal de scurgere newyorkez, cu mâinile strâns legate la spate, Hans îşi aminteşte neobişnuita prietenie care l-a legat de Chuck… un sentiment de visător, de vizionar şi, poate, ceva mai sumbru…
Netherland, Joseph O’Neill
Traducere din limba engleză şi note de Carmen Botoşaru
ISBN: 978-973-102-245-1
Format: 13×20 cm; 372 pagini
Preţ: 39,90 lei
Joseph O’Neill s-a născut în anul 1964 la Cork, în Irlanda. După o copilărie petrecută în Mozambic, Turcia, Iran şi Olanda, a urmat cursuri universitare de drept la Colegiul Girton de la Universitatea Cambridge, devenind avocat specializat în drept comercial şi membru al Baroului londonez. A scris până în prezent poezie şi trei romane: This Is the Life (1991), The Breezes (1996) şi Netherland (2008), precum şi un volum de non-ficţiune, Blood-Dark Track: A Family History (2001), considerat una dintre cărţile anului 2002 de publicaţiile The Economist şi Irish Times. O’Neill este, de asemenea, colaborator frecvent al revistei Atlantic Monthly. În prezent, locuieşte la New York, în faimosul hotel Chelsea, împreună cu familia sa.