Hotia la romani, Marius Ghilezean

– Marţi, 6 mai, ora 16.00, la Clubul Ţăranului Român din Şoseaua Kiseleff nr. 3 (incinta MŢR), va avea loc lansarea cărţii Hoţia la români, scrisă de Marius Ghilezan. O trupă de haiduci vă va fura atenţia. Ţinuta cu buzunarele cusute este obligatorie.
Viaţa românului e plină de truisme. Unele se văd, altele se simt. Despre multe nici nu se vorbeşte. Ele pur şi simplu există într-un tabiet naţional aşezat languros între slavă şi ocară. Cartea lui Marius Ghilezan încearcă prin joncţiuni eseistice şi glose jurnalistice să sape la temelia hoţiei, învârtoşată cu soclu şi sfinţi publicitari.

Românii fură de când se ştiu. Mama îşi alintă micuţul încă de la naştere cu apelativul: „ce ‘oţ e copilul meu”. Nimeni nu desfide găinăria. Fiecare se „descurcă” la locul de muncă. Şi nimeni nu vociferează. Cartea Hoţia la români încearcă să explice, nu să convingă: de ce baciul vrâncean s-a înţeles cu baciul ungurean să-l omoare pe cel moldovean? De ce se
închină tinerii la monumentul lui Pintea Viteazul? De unde vine expresia „a-ţi fura căciula”? Ce e un tun, în limbaj antreprenorial? De ce haiducul e un personaj pozitiv? Ce făceau marii boieri ca să ajungă pe tron? Cum să furi un milion şi să dai lecţii de cinste pe televizor?
Marius Ghilezan

Bănăţeanul, învăţat cu regulile unui imperiu apus, ne oferă o bine-venită meditaţie despre noi înşine, scrisă alert şi fără crispări umorale, fără pretenţii demiurgice şi virile îndemnuri la cinste şi cumpătare. Suntem cum suntem, dar putem fi cum ar trebui să fim.

Marius Ghilezan s-a născut în 1964 la Timişoara. Fire rebelă şi greu de stăpânit, s-a înscris încă din primele zile ale revoluţiei din 1989 printre contestatarii noului regim. Prin intermediul publicisticii a încercat să transmită şi altora entuziasmul şi idealismul său. Încă din 1990 a fost reporter al ziarului Timişoara şi corespondent al BBC, Europa liberă, Vocea Americii. Studiind jurnalistica şi ştiinţele comunicării la Bucureşti, s-a implicat activ în construcţia României libere, ca o voce puternică şi credibilă a opoziţiei, pentru ca mai apoi să fie consilier al mai multor primari ai Bucureştiului şi a doi prim-miniştri.
S-a dedicat publicităţii şi mai ales marketingului politic. A coordonat ediţiile locale ale Evenimentului zilei, într-o perioadă de pauză politică. Este masterand al Facultăţii de Psihologie Organizaţională din cadrul Universităţii Bucureşti.
A publicat primul Manual de campanie electorală din România şi întâiul roman sportiv, Furia, la Editura Humanitas. Este singurul român membru al The American Association of Political Consultants.
Este lector la Institutul Naţional de Administraţie, Institutul Diplomatic Român, şi trainer la Transparency International, Gam Expert.

Grupul Editorial Corint a luat fiinţă în 2004, prin reunirea sub o singură siglă a editurilor Corint, Leda, Runa şi Corint Junior. Aflate în al doilea deceniu de activitate în domeniul cărţii, editurile componente oferă cititorilor peste 400 de titluri anual, în domenii de o mare diversitate: de la manuale şcolare la dicţionare, atlase şi tratate, lucrări de medicină, istorie, geografie, geopolitică, IT, carte pentru copii şi tineret etc.

www.edituracorint.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *