Atelierelaţionale, la Sala Dalles, cu Razvan Tupa

ateliere relationale

Atelierele relaţionale sunt o formulă de lectură şi dezbatere a actualităţii din punctul de vedere al potenţialului poetic. De fiecare dată când ne întâlnim cu evenimente şi situaţii pe care nu am fost obişnuiţi să le clasificăm, folosim elementele pe care le avem la îndemână pentru a contura o imagine coerentă în primul rând pentru noi înşine. Întâlnirea dintre aceste imagini subiective generează spaţiul poetic în care ne propunem să definim capetele de pod ale creativităţii.

În fiecare sâmbătă, de la ora 17.00, cafeneaua Dalles (intrarea prin librărie) găzduieşte Atelierele relaţionale cu teme de discuţie, invitaţi, proiecţii de materiale video, dezbateri şi exerciţii creative.

Atelierele relaţionale propun un proiect de publicare de literatură originală. Cărţile, care vor apărea la finalul lunii mai 2011, vor fi alese pe baza dezbaterilor din cadrul întâlnirilor săptămânale.

Care sunt principalele direcţii ale creativităţii poetice astăzi, cum se mai simt temele poeziei azi, ce fel de relaţie păstrează poezia cu realitatea, ce forme de expresie îşi asumă poezia în 2010 sunt o parte dintre temele pe care le veţi regăsi în cadrul Atelierelor relaţionale.

Din mai 2005, Răzvan Ţupa a coordonat poeticile cotidianului. Cele mai multe dintre cele 140 de întâlniri organizate până în iunie 2010 au avut loc în Bucureşti în spaţii neconvenţionale (Club A, clubul Muzeului Ţăranului, Club Other Side, Suburbia, S.A.L.T. pub). O serie de ateliere poeticile cotidianului au fost organizate în 2009 în Timişoara şi Constanţa.

Tot în 2009 au fost organizate primele întâlniri poeticile cotidianului în afara României la Praga şi Berlin. Anul acesta a avut loc prima întâlnire poeticile cotidianului la Chişinău în cadrul unui proiect de cartografiere poetică a oraşului.

Până în mai 2009, conceptul întâlnirilor a fost Literaturi în mişcare, o serie de dezbateri şi prezentări dedicate literaturii contemporane pornind de la prezentarea unui autor sau a diferitelor grupuri de autori contemporani. În septembrie 2009 a fost lansat conceptul Republica poetică, un concept de cartografiere a apropierilor dintre scriitorii din diferite colţuri ale României şi ale lumii. Ultimul sezon al poeticilor cotidianului s-a desfăşurat sub conceptul Poetici relaţionale, întâlniri care au pus faţă în faţă autori, realizatori de reviste şi public în interviuri încrucişate şi lecturi live. O dată cu lansarea Atelierelor relaţionale cele trei concepte ale poeticilor cotidianului se vor întâlni în cadrul fiecărui eveniment ca instrumente de lectură, dezbatere şi creaţie.

Din luna septembrie, poeticile cotidianului se transformă în poetici relaţionale, conceptul consacrat al întâlnirilor deschizându-se complet spre publicul larg printr-o serie de ateliere săptămânale. Noul concept oferă publicului ocazia să participe activ atât la lectură, cât şi la elaborarea textelor poetice, dar şi la alegerea celor mai importante întreprinderi poetice de azi.

Instrumentele relaţionale

(o listă deschisă)

acţiunea poetică;
confruntarea opiniilor;
dezbaterea;
exerciţiul;
formularea dinamică;
investigaţia;
întâlnirea;
jocul;
lectura;
proiecţia vizuală;
repetiţia verbală;
scrisul şi formele acestuia;
tradiţia provocării poetice.
Concept

Atelierele relaţionale sunt întâlniri cu frecvenţă săptămânală care au loc la Cafeneaua Dalles în fiecare zi de sâmbătă, începând din 11 septembrie 2010.

O întâlnire durează aproximativ 2 ore.

Fiecare întâlnire va avea o serie de invitaţi anunţaţi din timp, publicul fiind format din cei interesaţi de literatură şi de actualitatea expresiei scrise. Accesul publicului este liber, participarea activă în cadrul atelierului nefiind obligatorie.

Întâlnirea este prefaţată cu proiecţii video legate de tema fiecărei ediţii.

Moderatorul prezintă invitaţii şi explică relevanţa acestora pentru tema pusă în discuţie.

Publicul este invitat să noteze în Caietele Atelierelor Relaţionale impresii şi exerciţii propuse în cadrul întâlnirii. Caietele sunt editate lunar, incluzând elementele teoretice şi practice propuse de Atelierele Relaţionale şi oferind spaţiu pentru notele participanţilor.

Fiecare întâlnire include o discuţie despre noile apariţii editoriale şi despre diferite tendinţe identificate de participanţi în poezia actuală.

Un accent deosebit va fi pus asupra performării textelor poetice. O parte dintre invitaţii aleşi pentru ateliere, pe lângă autori, sunt participanţi activi în lumea muzicală şi în teatru.

Prima ediţie – 11 septembrie 2010

poezie și realitate

invitaţie: 9/11 Re:lații

Invitat Ioan Es Pop
Ediția a doua- 18 septembrie

temele poeziei azi

invitați Sorin Despot, Gabriel Daliș
Ediția a treia- 25 septembrie

direcțiile poeziei azi

Invitat Claudiu Komartin și revista Poesis International

Ediția a patra- 5 octombrie

Politica poeziei

Invitată Angela Marinescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *