Proiectul “ArtForm”, este finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune (Sub-Acţiunea 1.2. Iniţiative ale tinerilor) si isi propune dezvoltarea abilitatilor artistice si sociale ale tinerilor implicati, prin teatru, flow-arts, pictura pe fata, modelare de baloane si iluzionism. In cadrul proiectului tinerii au realizat, sub indrumarea actorului Radu-Dan Moldovan, doua spectacole: unul cu tema medievala, jucat cu actorii la vedere, iar al doilea cu teatru cu umbre care are ca tema fericirea. Spectacolul cu tema medievala a ajuns si la Sibiu, unde copiii au jucat doua spectacole care au fost foarte bine primite de public.
Primul spectacol a fost jucat in Piata mica, in fata librariei “Astra”, si a adunat foarte mult public, in jur de 200 de persoane, care i-au sustinut si i-au aplaudat pe tinerii actori pe intreg parcursul piesei.
Al doilea spectacol a fost jucat in ultima zi a festivalului, in Piata Mare, si a adunat un public si mai numeros. De aceasta data au fost mai multi copiii care s-au bucurat si au ras de personajele fantastice. (vrajitoare, printi, printese, spiridusi).
Dorim sa multumim pe aceasta cale tuturor persoanelor care au sustinut acest proiect: TinAct, d.g.a.s.p. sector 1, personalului C.S.S. “Sfantul Iosif”, domnului Mihai Zugravu, doamnei Ioana Parpala si tuturor membrilor asociatiei Macaia.
Vizitati-ne pe Facebook:
http://www.facebook.com/pages/Proiectul-ArtForm-promoveaza-educatia-nonformala/201253313250015
Despre Macaia
Asociatia MACAIA are ca scop promovarea artistica a ideilor originale, promovarea conceptului de voluntariat, de educatie non-formala prin organizarea de workshop-uri, organizarea de intalniri sociale, protectia naturii – implementarea ideilor ecologice, organizarea evenimentelor caritabile, schimburi culturale si militarea pentru libera expresie si impotriva discriminarii de orice gen.
Totodata. prin identificarea, initierea, proiectarea, sustinerea si derularea unor proiecte si programe cu impact social si cultural dorim sa promovam dialogul intercultural, toleranta intre semeni si participarea activa in folosul comunitatii.