Publicat la 60 de ani după scriere şi la mai bine de 30 după moartea autorului, Cevengur este un roman care va marca pentru totdeauna istoria literaturii. Însăşi povestea păstrării manuscrisului constituie o epopee: soţia şi copiii scriitorului l-au păzit cu străşnicie de raziile agresive ale serviciilor secrete sovietice. Provenit dintr-o literatură încărcată de valori incontestabile, romanul lui Andrei Platonovici Klimentov (numele adevărat al scriitorului) constituie diamantul unei coroane căreia molimele politice ale secolului XX nu au reuşit să-i diminueze strălucirea.
Tratat filosofic în proză, poem şi cronică a condiţiei umane, Cevengur a fost considerat de mulţi distopie, antiutopie etc., primind calificări dintre cele mai puţin stabile. De fapt, o mare problemă pentru receptarea acestui roman este dată de tendinţa de a-l cataloga. El rămâne unic, aparţine unui gen propriu şi respinge pe rând orice încercare de asemănare. Este povestea unor oameni singuri între oameni, drama naţiunii umane şi comedia erorilor de care nicio fiinţă de pe faţa pământului nu poate fi scutită.
La Cevengur oamenii mor cu multă simplitate şi se nasc în moduri dintre cele mai neînţelese, natura e încremenită – deşi soarele e, pentru o bună perioadă, singurul muncitor din zorii socialismului –, iar viaţa s-a mutat în idei. Din acest suflet de idei al unei omeniri bolnave îşi ţese Platonov povestea şi eroii, impresionând prin simplitatea cu care alcătuieşte din cuvinte simple vastul tablou al naturii umane, pe care autorul rus o pătrunde în cel mai personal mod cu putinţă. Poate că cititorul nu se va îndrăgosti de Kopionkin, Cepurnîi ori Saşa Dvanov, de Paşinţev şi de calul Forţa Proletară, dar povestea acestor personaje îi va rămâne în minte veşnic vie, alături de puzderia de episoade tragi-comice care dau forţa firului epic al romanului. Cevengur este istoria care schimbă suflete, stoarce lacrimi şi declanşează în acelaşi timp homerice hohote de râs.
Andrei Platonov (Andrei Platonovici Klimentov, 1899-1951) este un personaj straniu în literatura rusă, fiind considerat de mulţi cel mai mare scriitor al secolului XX. Foarte apreciat de confraţi şi de critici, dar aproape nepublicat în timpul vieţii, el a lăsat câteva povestiri (Moscova cea fericită, Întoarcerea) şi romane (Groapa de fundaţie, Djan) care încântă şi nedumeresc până astăzi. Cevengur (scris în perioada 1926-1929) este cea mai importantă operă a sa, păstrată cu mari eforturi de familia scriitorului, care a fost nevoită să înfrunte nenumăratele persecuţii şi razii întreprinse de autorităţile comuniste pentru găsirea manuscrisului. Romanul a fost publicat pentru prima oară parţial în Occident, între 1972 şi 1978, iar varianta integrală avea să vadă lumina tiparului în Rusia abia în 1988.
