În acest volum somptuos, Julien Green (1900-1998), american născut la Paris, scrie despre ţara sa de origine: despre oraşul copacilor, Savannah; despre tinereţea petrecută la Universitatea din Virginia şi debutul său ca scriitor; despre camera în care a locuit Poe; despre singurătatea şi dragostea de mister a lui Nathaniel Hawthorne.
Despre mersul la cinema în anii ’30; despre săptămânile dinainte de război şi despre soldaţii americani; despre ochii mari şi adânci ai lui Gertrude Stein…
„Franţa şi America se află în situaţia unor buni prieteni care îşi scriu prea puţin. În împrejurările de faţă, cea care trebuie să scrie este Franţa: ea îi datorează Americii o scrisoare lungă, plină de amănunte, cum ne place să citim pe aici, pe la noi. Sigur, prietenia rezistă şi fără scrisoare, dar oare e acelaşi lucru?”
„Stăteam nemişcat. Am auzit un zgomot de maşină, ca palpitaţiile unei inimi uriaşe, şi, cu faţa la perete, am început să ascult zgomotul în timp ce vasul ieşea din port. Ceva în mine măsura distanţa care se căsca între noi, din ce în ce mai mare, şi m-am gândit la tine, America mea.”
Traducere din limba franceză de Luminiţa Brăileanu
Colecţia Ocheanul întors
paperback, 142 p., 130×200
ISBN: 978-973-124-763-2
Parteneri media:
„E minunat că un american este cel mai mare scriitor francez al timpurilor noastre.”
Jacques Maritain
Julien Hartridge Green, scriitor francez de origine americană, născut la Paris în 1900, se converteşte la catolicism la numai 16 ani. Participă la operaţiunile militare din timpul Primului Război Mondial. Îşi termină studiile la Universitatea din Virginia, SUA, unde concepe prima sa carte în limba engleză.
Întorcându-se la Paris, începe să scrie în limba franceză, publicând în 1924 prima sa lucrare (Pamflet împotriva catolicilor francezi), sub pseudonimul Théophile Delaporte, iar, în 1926, primul său roman, Mont-Cinère, care se bucură de un mare succes. Numeroasele romane – Adrienne Mesurat (1927), Leviathan (1929), Somnul celălalt (1931), Vizionarul (1934), Miezul nopţii (1936), Dacă aş fi tu… (1947), Răufăcătorul (1956), Fiecare om în noaptea lui (1960) etc. – şi piesele de teatru – Sud (1953), Duşmanul (1954), Umbra (1956) – sunt însoţite de un jurnal în 17 volume (între 1926 şi 1997), la care se adaugă două apărute postum.
Pentru opera sa a primit importante premii: Premiul Prinţul de Monaco (1951), Marele Premiu Naţional al Literelor (1966), Marele Premiu pentru Literatură al Academiei Franceze (1970), Marele Premiu pentru Literatură al Poloniei (1988), Premiul Cavour, Marele Premiu pentru Literatură al Italiei (1991). În 1971, este ales membru al Academiei Franceze; se retrage însă în 1996, declarându-se „exclusiv American” şi afirmând că „Onorurile, oricare ar fi ele, nu mă interesează câtuşi de puţin.”
„Opera atât de amplă şi complexă a celui pe care germanii l-au numit «Kafka creştin» reprezintă un caz unic în întreaga istorie a literaturii.”
Jean Mambrino
