In Ochi de cîine albastru, scufundarea lui García Márquez în aceastã „altã“ realitate e profundã si vertiginoasã. Aici nu este vorba despre o realitate plãcutã si amuzantã. García Márquez ne pune fatã în fatã cu o prezentã inevitabilã – moartea –, dezvãluind-o ca pe o parte geamãnã a vietii noastre. Moartea licãrindu-ne în vise, cunoscutã apoi ca experientã totalã a sufletului si a corpului. Moartea ca o constantã iminentã, care ne aratã pînã în ce punct fiinta noastrã este formatã din aspecte distincte si niciodatã imaginate.
Realitatea noastra – cea din America latina – intrece orice masura si adesea ne ridica noua, scriitorilor, probleme foarte serioase, cum este faptul ca nu ne sunt indeajuns cuvintele. Cand vorbim de un fluviu, el mai mare pe care si-l poate imagina un cititor din Europa este Dunarea, care are 2790 de kilometri. Cum si-ar putea imagina Amazonul, care in unele locuri este atat de larga, incat de pe un mal nu se poate vedea celalalt ? Cuvantul furtuna sugereaza o anumita imagine cititorului europeam si o alta, diferita, noua, si tot asa se inatmpla cu cuvantul ploaie care nu are nici o legatura cu diluviile torentiale de la tropice.
Raurile cu apa clocotinda si furtunile care fac sa se cutremure pamantul si cicloanele ce iau pe sus casele nu sunt nascociri ci dimensiuni ale naturii din lumea noastra.
Gabriel Garcia Marquez
Cuprins:
A treia resemnare
Eva salasluieste in pisica
Tubal-Cain faureste o stea
Cealalta parte a mortii
Dialogul oglinzii
Tristete pentru trei lunatici
Cum face Nataniel o vizita
Ochi de caine albastru
Femeia care venea la ora 6
Noaptea cormoranilor
Cineva ravaseste trandafirii
Nabo, negrul care i-a facut pe ingeri sa astepte
Vine un barbat pe ploaie
Monolog cu Isabel, vazand cum ploua in Macondo
