Imnuri gnostice: aparitie la editura Herald

imnuri gnostice Editura Herald adauga colectiei Manuscris o noua carte-document, care vine sa dea marturie despre vremuri si crezuri demult pierdute. Imnuri gnostice imbogateste literatura gnosticismului cu trei canturi artistic elaborate, a caror frumusete mijloceste accesul la gnoza. Pana la descoperirea manuscriselor copte de la Nag Hammadi (Egipt, 1945), cunostintele noastre despre ceea ce indeobste este cunoscut sub numele de gnosticism proveneau din scrierile crestinismului primar, din tratatele polemice al ereziologilor crestini sau din unele fragmente diseminate in operele unor scriitori pagani.

Prin urmare, nu a existat nicio informatie de prima mana, niciun contact direct cu scrierile gnostice care sa permita intelegerea caracteristicilor si a raporturilor istorice si doctrinare ale acestui sistem cu crestinismul, in special.

Productia “literara” a gnosticismului elaborata intre secolul I si jumatatea secolului IV d.Hr. a fost impresionanta, iar varietatea ei uimitoare (apocalipse, imnuri, texte cu caracter mitologic sau magic). Cele mai multe dintre scrierile lor foloseau terminologia crestina, inconfundabil legata de o mostenire iudaica, sustinand ca ofera traditii despre Iisus care sunt secrete, ascunse de “cei multi”.

Textele cuprinse in editia de fata – Imnul Perlei, Imnul lui Iisus, Imnul de nunta al Intelepciunii si alte fragmente de imnuri – pastreaza caracteristicile generale ale celor mai multe productii literare gnostice. Comentariile si notele care insotesc textele reusesc sa evidentieze atat continutul ideatic, doctrinar al acestora cat si multiplele raporturi pe care ritualurile descrise in ele le au cu alte traditii, indicand astfel convingator posibilele surse de inspiratie ale gnozei cat si caracterul sincretic al acesteia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *