Matei Vişniec îşi lansează cel mai recent roman, Domnul K. eliberat

Miercuri, 24 noiembrie, la ora 18.00, la Librăria Dalles din Bucureşti (B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 18), va avea loc lansarea romanului Domnul K. eliberat, de Matei Vişniec, apărut în colecţia „Proză” a editurii Cartea Românească. Acuzat cîndva pentru o vină obscură, închis de ani buni într-un penitenciar cu misterioase ramificaţii subterane, unde se dovedeşte un deţinut răbdător şi conştiincios, Kosef J. se trezeşte într-o dimineaţă eliberat. Fără să-şi fi dorit. Fără să i se spună de ce. Fără să i se explice măcar ce presupune „a fi liber”. în aşteptarea întîlnirii (amînate sine die) cu directorul închisorii, domnul K. descoperă cu stupoare împrejurimile coloniei. Parcurgînd, odată cu „privilegiatul” personaj, serii concentrice de lumi kafkiene, cititorul acestui roman s-ar putea simţi, deloc paradoxal, la el acasă…

„Domnul K. eliberat este, în primul rînd, un omagiu adus lui Kafka. Aceasta carte este însa legată şi de un anume moment din viaţa mea: plecarea din România, în 1987. în România nu avusesem niciodată de gînd să scriu un roman care să se raporteze direct la Kafka, scrisesem doar piese legate de lumea kafkiană în care trăisem. Ajuns la Paris însă, am simtit un şoc: şocul libertăţii. Ieşeam parcă dintr-o închisoare şi nu ştiam ce să fac cu libertatea mea. M-am simţit, brusc, ca personajul lui Kafka, domnul K., dar trăind o traumă în sens invers, altfel spus, nu şocul arestării, ci şocul eliberării.” (Matei Vişniec)

Matei Vişniec s-a născut la Rădăuţi, în Bucovina, pe 29 ianuarie 1956. A debutat ca poet în 1980, dar marea sa pasiune a fost teatrul. Din 1987, de cînd trăieşte în Franţa, piesele sale au traversat frontierele şi numele său s-a aflat pe afişe în aproximativ 30 de ţări. El este însă şi autorul unei proze pe care unii critici o consideră atipică. Un prim roman, Cafeneaua Pas-Parol, scris în 1983, n-a văzut lumina tiparului decît după căderea comunismului. Sindromul de panica în Oraşul Luminilor a fost unul dintre cele mai apreciate romane ale anului 2009 şi a primit premiul revistei Observator Cultural.

Apreciat în străinătate ca dramaturg, Matei Vişniec a primit în 2009 Premiul European acordat de Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa pentru întreaga sa activitate. în România i s-a decernat Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor (de mai multe ori), Premiul UNITER şi Premiul pentru Dramaturgie al Academiei Române.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *