Matei Vişniec îşi lansează la Librăria Cărtureşti de la Muzeul Ţăranului Român din Capitală, romanul “Sindromul de panică în Oraşul Luminilor”, publicat de Cartea Românească, marcând astfel o revenire la proză, potrivit unui comunicat de presa. După ce, anul trecut, a fost prezent la Bucureşti la lansarea romanului său “Cafeneaua Pas-Parol”, scris în anii ’80 şi reeditat de Cartea Românească, Matei Vişniec revine în România pentru a-şi lansa cea mai recentă carte, “Sindromul de panică în Oraşul Luminilor”.
Lansarea de luni, găzduită de Librăria Cărtureşti din incinta Muzeului Ţăranului Român, va avea loc de la ora 18.00, în prezenţa autorului, precum şi a lui Alex Ştefănescu, Cosmin Ciotloş şi Daniel Cristea-Enache.
De la Cafeneaua Pas-Parol din Rădăuţi, acţiunea noului roman al lui Vişniec se mută la Paris, la cafeneaua Saint-Médard – “o agora a literelor, un turn Babel contemporan, în jurul căruia gravitează doar autori şi personaje, un întreg univers patronat de un editor francez fără editură, domnul Cambreleng, care, excedat de lectura manuscriselor primite, de sutele de pagini de cuvinte scrise de autori avizi de glorie literară, într-o lume în care domnesc imaginea şi sunetul, decretează moartea cuvintelor”. “Sindromul de panică în Oraşul Luminilor” este “o distopie vie, care tocmai se consumă sub pana unui scriitor ratat, devenit personajul principal al acestui roman total”, se arată în prezentarea cărţii.