Povestea lui Lucy Gault

Editura LEDA, imprint al Grupului Editorial Corint, anunţă apariţia unui roman nominalizat la Booker Prize şi Whitbread Award 2002: Povestea lui Lucy Gault de William Trevor. Este vara anului 1921 şi Lucy Gault, o fetiţă de opt ani, hoinăreşte prin vâlcelele şi pădurile din jurul domeniului Lahardane ― casa mult iubită pe care familia ei protestantă este silită să o părăsească. Ea ştie că există un pericol care îi ameninţă şi că nu mai sunt bine-veniţi în Irlanda. Lucy este însă încăpăţânată şi hotărăşte că trebuie să-şi forţeze într-un fel părinţii să rămână. Dar drumul pe care îl alege ea duce la o nenorocire. Un incident întâmplător, nedorit şi neaşteptat, va distruge pentru totdeauna vieţile celor din familia Gault, legându-i pe fiecare, într-un fel diferit, de acel unic moment din timp, de acel minunat ţărm de mare…

William Trevor (n. 1928) este considerat de majoritatea criticilor scriitorul naţional al Irlandei de astăzi. Opera lui cuprinde nuvele, romane şi piese de teatru, şi a fost răsplătită, printre altele, cu trei Whitbread Awards şi trei nominalizări la Booker Prize, şi cu David Cohen British Literature Prize pentru întreaga activitate literară (1999).

,,Dezolantă şi totuşi plină de tandreţe, fără o singură notă falsă. Există doar câteva romane care merită să fie citite în acest an (sau în oricare an)… şi cartea asta se numără fără îndoială printre ele.’’
LITERARY REVIEW
,,Remarcabilă, profundă. Scrisă cu graţie şi tact, cu fiecare pagină încărcată de o nelinişte pătrunzătoare.’’
INDEPENDENT
,,Tristă, într-o scriitură elegantă… o carte cu care să te desfeţi.’’
INDEPENDENT ON SUNDAY
,,Neobişnuită, înşelătoare, minunată.’’
THE TIMES

Grupul Editorial Corint a luat fiinţă în 2004, prin reunirea sub o singură siglă a editurilor Corint, Leda, Runa şi Corint Junior. Aflate în al doilea deceniu de activitate în domeniul cărţii, editurile componente oferă cititorilor peste 400 de titluri anual, în domenii de o mare diversitate: de la manuale şcolare la dicţionare, atlase şi tratate, lucrări de medicină, istorie, geografie, geopolitică, IT, carte pentru copii şi tineret etc.

Traducere: Gabriela Grigore; Preţ: 29.90 lei; 288 pagini.
www.edituracorint.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.