Povestiri şi reţete culinare din alte vremuri

Editura House of Guides vă prezintă ultimele două apariţii din colecţia „Gastronomica”: „La masă cu sfinţii – povestiri, reţete, curiozităţi” şi „Povestioare şi reţete culinare”.

„La masă cu sfinţii – povestiri, reţete, curiozităţi” nu este o simplă carte de bucate. Autoarele Mariangela Rinaldi şi Mariangela Vicini, ambele de formaţie umanistă, s-au ambiţionat de a cerceta şi culege mărturii, evenimente istorice şi curiozităţi din acel patrimoniu de valori, inclusiv religioase, care este legat de civilizaţia mesei. Cartea prezintă reţete, povestiri, curiozităţi şi mărturii despre felul în care anumite feluri de mâncare au rămas neschimbate în tradiţia cultural-gastronomică, legându-şi numele de acela al unui sfânt, de celebrarea sa liturgică sau de un loc închinat lui.

„Povestioare şi reţete culinare” prezintă moştenirea autoarei Simona Fasulo din caietele de reţete ale bunicuţelor şi străbunicuţelor. Înainte să fie reunite în această carte, povestioarele şi reţetele culinare au fost prezentate de autoare în cadrul emisiunii „Pepe, Nero e gli altri”, transmisă pe postul italian Radio Uno, începând din 1995 până în 1999, în fiecare dimineaţă de sâmbătă.

Din aceeaşi serie de cărţi cu „reţete din alte vremuri” fac parte şi: „Istoria e servită – Vicii şi virtuţi la masa personalităţilor din istorie”, „Castelanul e servit – Povestiri despre saloane şi cămări”, „Reţetele celebrei Lady Macbeth – Verdi şi Shakespeare în bucătărie”.

Cărţile pot fi comandate de www.houseofguides.ro.

Aparuta in 2000, editura House of Guides a adus in atentia cititorilor, in principal, ghiduri turistice si gastronomice, produse unicat prin conceptia grafica si complexitatea informatiilor prezentate. Avand drept reper produsele marilor case de editura din Europa occidentala, House of Guides si-a dezvoltat numarul colectiilor cu titluri de autoeducare, care trateaza teme din domenii precum sanatate, frumusete, wellnes, familie, educatie, design si amenajari interioare. Colectiile reprezentative sunt: „Ghidul Romaniei”, „Gastronomica”, „Starea de bine”, „Familia”, „Casa si gradina”.
Editura House of Guides participa ca si invitat, sponsor sau organizator la evenimente din domeniul turismului, hotelariei, educatiei, sanatatii, frumusetii, ocazii cu care a primit diverse diplome si distinctii.

Tel: 317.91.31

www.houseofguides.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *