Roman distins cu National Book Award 2006 si finalist la Premiul Pulitzer 2007. Cel care cheama ecoul (2006) este cel mai recent roman al lui Powers, cistigator al National Book Award for Fiction si finalist al Premiului Pulitzer din 2007.
Intriga sa se declanseaza intr-o noapte de iarna, pe un drum din Nebraska, unde tinarul Mark Schluter are un accident inexplicabil. Este ranit la cap si intra in coma. Sora lui mai mare, Karin, singura sa ruda, are grija de el, iar Mark isi revine in cele din urma, insa ceva pare sa se fi schimbat – protagonistul este convins ca aceasta femeie care arata, se poarta si vorbeste ca sora lui este, de fapt, o impostoare si refuza sa o recunoasca. Disperata, Karin il contacteaza pe neurologul Gerald Weber, faimos pentru rezultatele tratamentelor sale. Weber recunoaste la Mark un caz rar al sindromului Capgras, o forma de amnezie care apare de obicei la pacientii schizofrenici. Treptat, descoperirile pe care le face in privinta lui Mark par sa-i submineze doctorului propria constiinta de sine. Si din acest punct romanul se invaluie din ce in ce mai mult in mister, iar explicatiile stiintifice presarate din cind in cind in punctele cheie ale povestii nu fac decit sa stirneasca si mai mult curiozitatea cititorului.
„Richard Powers demonstreaza inca o data ca printre cei mai buni scriitori americani ai momentului nu exista nici unul care ar putea concura cu el in ceea ce priveste savantul dozaj de adevar si ambiguitate, de rationalism si afectivitate.” (The New York Times)
Richard Powers s-a nascut in 1957, in Evanston, Illinois. Romanele sale sint un amestec surprinzator de genuri, caci autorul este pasionat de muzica si de stiintele exacte, iar aceste interese se imbina in mod spectaculos in cartile sale, dintre care amintim: Prisoner’s Dilemma (1988), The Gold Bug Variations (1991), Operation Wandering Soul (1993), Galatea 2.2 (1995), The Time of Our Singing (2003). Stilul sau inteligent si provocator se bucura de un mare succes de public, dar si de entuziasmul criticii, romanele sale obtinind numeroase premii si distinctii, printre care trei nominalizari la National Book Critics Circle Award, Lannan Literary Award si James Fenimore Cooper Prize for Historical Fiction.
Richard Powers, Cel care cheama ecoul, Biblioteca Polirom, Pret: 39.50 lei