Cunoscut romancier, comentator sportiv, jurnalist de radio (ABC) şi de televiziune („Sports Reporters“ de la ESPN), Mitch Albom este un scriitor publicat în peste cincizeci de ţǎri şi tradus în peste patruzeci de limbi, ale cǎrui cǎrţi s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare. Debutul său literar – Marţi cu Morrie (Tuesdays with Morrie, 1997) – a devenit imediat bestseller internaţional, ecranizat pentru televiziune şi adaptat pentru teatru. De acelaşi succes se bucură şi Cei cinci oameni pe care îi întâlneşti în rai (Five People You Meet in Heaven, 2003). La mijlocul lui martie a apărut la Editura Humanitas Fiction, în colecţia „Raftul Denisei“, cel mai recent roman al său – Încă o zi (For One More Day), unul dintre cele mai bine vândute titluri în 2006 în Statele Unite. Numărul 1 timp de câteva luni în lista de bestselleruri a New York Times pe 2006, acest roman a fost ecranizat în 2007, cu Michael Imperioli în rolul principal, pelicula fiind produsă de celebra Oprah Winfrey.
Pornind de la întrebarea „Ce ai face dacă ai avea şansa să mai petreci o zi alături de cei dragi?“, Încă o zi, cel de-al treilea roman al lui Mitch Albom în „Raftul Denisei“, este o poveste tulburătoare despre cât de fragilă şi de puternică, în acelaşi timp, este iubirea care îi leagă pe membrii unei familii.
„Dacă aţi avea şansa unică de a vă întoarce în timp şi de a şterge cu buretele greşelile şi faptele urâte pe care le-aţi comis de-a lungul vieţii, v-aţi folosi de acest prilej? Şi, dacă
v-aţi încumeta, aţi fi în stare să îndreptaţi răul făcut? În noua lui carte, Mitch Albom îşi demonstrează încă o dată calităţile care l-au făcut unul dintre scriitorii mei preferaţi: curajul de a explora experienţele de la graniţa dintre viaţă şi moarte şi credinţa înflăcărată în puterea dragostei. Încă o zi vă va face să zâmbiţi. Vă va pune pe gânduri. Vă va umple ochii de lacrimi. Şi, mai presus de toate, vă va convinge că nu există nimic mai intens şi mai etern decât iubirea unei mame.“
James McBride
De acelaşi autor în colecţia „Raftul Denisei“:
Marţi cu Morrie
Cei cinci oameni pe care îi întâlneşti în rai
Tot în martie, la Editura Humanitas Fiction au apărut în colecţia „Raftul Denisei“ romanele: Un gest de iubire (ediţia a II-a), de James Meek şi Scris pe trup (ediţia a II-a), de Jeanette Winterson.
James Meek
Un gest de iubire
Un gest de iubire (The People’s Act of Love – 2005) s-a tradus în peste douăzeci şi cinci de ţări şi a fost distins cu Scottish Arts Council Book of the Year Award şi cu Premiul Ondaatje în 2006. Un roman în care istoria unei ţări şi istoriile unor personaje singulare converg într-un carusel ameţitor al dragostei, crimei, fanatismului religios şi ideologic şi al ororilor războiului.
Jurnalist, reporter în cele mai fierbinţi zone ale globului, James Meek s-a impus ca una dintre cele mai originale voci ale literaturii contemporane de limbă engleză.
„Magnific şi cutremurător. Vă va aminti de Doctor Jivago şi de Anna Karenina.“
The Washington Post Book World
Jeanette Winterson
Scris pe trup
Jeanette Winterson şi-a publicat la 23 de ani primul roman (Oranges Are not the Only Fruit – 1985), o carte câştigătoare a Premiului Winterson Whitbread First Novel. În Scris pe trup (Written on the Body – 1992), scriitoarea aşterne pe hârtie o confesiune – a ei, a altuia? – neîngrădită de clişee, dezbrăcată de prejudecăţi. E mărturisirea cuiva, fără nume, chip şi sex, care tânjeşte aproape maladiv după iubire. Un roman frumos ca o scrisoare de dragoste, în care protagoniştii se caută, se găsesc într-o noapte ploioasă, se iubesc nebuneşte şi în cele din urmă rătăcesc iremediabil drumul unul spre celălalt.
„Poveste de dragoste şi meditaţie filozofică, Scris pe trup ţese laolaltă sensibilitatea cu ironia, pasiunea cu erudiţia.“
The New York Times Book Review
www.humanitas.ro