Vitalie Butescu. Expoziţia „Raiul din ogradă”

Asociaţia Elite Art Club UNESCO vă invită sâmbătă, 9 mai, ora 11:00, la vernisajul expoziţiei de pictură „Raiul din ogradă”, a artistului plastic Vitalie Butescu. Expoziţia este găzduită la sediul Asociaţiei Elite Art Club UNESCO (Str. Constantin Noica, nr. 134, sector 6, Bucureşti), între 9 mai şi 30 iunie a.c. Vitalie Butescu s-a născut la 3 octombrie 1972, în localitatea Ştefan Vodă, din Republica Moldova. În 1990 a absolvit Colegiul de Arte Plastice din Chişinău, la secţia pictură. Din 1997 este licenţiat al Academiei de Arte Cluj-Napoca.

Cariera artistică a lui Vitalie Butescu impresionează prin amploare, dar mai cu seamă printr-un extraordinar dinamism: peste cincisprezece expoziţii personale, numeroase participari în cadrul unor expoziţii de grup, precum şi participări la tabere de creaţie şi târguri internaţionale de artă (printre care amintim „Pictori de azi la Balcic”, ediţia 2008 a Târgului de Artă de la Geneva-Europ’Art). Şi-a expus lucrările încă din timpul facultăţii în Romania şi în galerii private din Germania, Olanda, Belgia, Ungaria, Grecia, Japonia, Marea Britanie (la renumita galerie londoneză „Harlequin Gallery”) şi S.U.A.

Expoziţia „Raiul din ogradă” este una cu totul aparte, propunând o imagine metaforică a valenţelor cromatice, care, în interpretarea pictorului Butescu capată adesea forme arhetipale: case ţărăneşti, livezi, ogrăzi, câmpuri cu maci, flori. Tonurile de alb dispuse aparent liber aduc prospeţime şi definesc acea lumină unică, nostalgică a lucrărilor lui Vitalie Butescu, o lumină oximoronică a distanţei şi a proximităţii, a nostalgiei şi a bucuriei regăsirii.

Privite în ansamblu creaţiei artistului, comparând cu lumea populată de arlechini, tinere femei cu feţe parţial umbrite de pălării sau evantaie, nuduri, clovni, lucrările reunite sub semnul acestei expoziţii sunt de o factură foarte specială.

Artistul păstrează acelaşi echilibru subtil între ordine şi dezordine, între tonurile de fumuriu şi cele de lumină cremoasă care seduc privirea, trăsături specifice creaţiilor sale, însă uimeşte prin lipsa elementului uman, prin concetrarea exclusivă asupra picturalităţii materiei, asupra strălucirii frugale a lucrurilor văzute în momentul în care acestea par să îşi dezvăluie esenţa. Această absenţă creează o senzaţie aproape palpabilă de calm, de linişte, invitând la meditaţie şi reverie.

Pictura lui Vitalie Butescu emană o căldură luminoasă discretă care este în acelaşi timp a picturii, cât şi a autorului ei. Un farmec familiar, totuşi greu de numit rezidă în lucrări, un murmur vibrant care vorbeşte despre lumină şi efemer. Este poate şi principalul motiv pentru care pânzele sale se bucură de o extraodinară popularitate, fiind printre cel mai frecvent achiziţionate lucrări de artă.

Expoziţia va fi însoţită de un catalog de artă şi va putea fi vizitată sâmbătă 9 mai şi duminică, 10 mai, 11-19 şi ulterior acestor date, în intervalul 10-18:00 cu programare prealabilă la 0755046594, 021.315.65.11 sau prin e-mail la irina.rosu@ella.ro

One thought on “Vitalie Butescu. Expoziţia „Raiul din ogradă””

  1. Felicitari draga Vitalie. As fi dorit sa ne intalnim. Suntem rude, deci esti nepotul meu din p. mamei a familiei Muntean Voi vizita neaparat expozitia. Urez succes!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.