Jurnalul lui Andre Gide, care apare acum la Editura Cartier, prima traducere romaneasca integrala, a fost efectuata dupa editia in doua volume, din 1996, respectiv 1997, de la Gallimard, din colectia “Bibliotheque de la Pleiade”, figurind cu numarul 54, editie la care au lucrat multi ani gideologii Eric Marty si Martine Sagaert. In timp ce prima editie a jurnalului (1946) acoperea numai perioada 1939-1942, iar a doua editie – perioada 1889-1939 (primul volum) si 1939-1949 (al doilea volum), ultima editie acopera intregul traseu diaristic al scriitorului parizian, 1890-1925 (primul volum) si 1926-1950 (volumul al doilea). Pentru o mai buna manevrabilitate profesionala, dar si pentru o mai lejera flexibilitate in cazul celor care pur si simplu iubesc textele lui Gide, Editura Cartier a decis sa mearga pe solutia unei editii in patru volume, in colectia “Cartier Clasic”.
Una e sa lucrezi cu doua volume a cite o mie si mai bine de pagini fiecare, alta e sa rasfoiesti un op de dimensiuni mai friendly, una e sa cari dupa tine, la scoala sau in masina, un ceaslov cit un munte, alta e sa ascunzi in geanta ta, fara sa te doara umarul, un fascicul substantial – adevarata felie din viata unui om.
“Personalitatea lui Gide este un soi de amestec intre botanistul Jean-Jacques Rousseau si Grimm la Doamna d’Epinay. Imi amintea de acea nesfirsita haituire a vinatului ingrozit. Ascundea in sine atit frica prazii, cit si priceperea vinatorului. Haita si prada erau imbinate in caracterul sau. Urmasul lui Jean-Jacques era ca luna lui Freud la rasarit. Lui Gide nu ii era strain acest fel de exhibitionism. Insa cind treceai pe linga el, te intilneai cu surisul lui Voltaire.”
Jean Cocteau
“Un text care, in mare, a pierdut ceva din sarmul trufandalei, dar care, in acelasi timp a construit o adevarata catedrala in paginile Nouvelle Revue Francaise, una din acele constructii pe care le vizitezi cu cea mai mare placere, un roman enorm prin care au defilat pe rind Paul Valery si Paul Claudel, Pierre Louys si Jean Schlumberger, Charles-Louis Philippe si Henri Gheon, pe scurt – o adevarata capodopera literara marca Gallimard. (…) In care se vede ca prietenia, respectul si gratia nu sint piedica pentru o anumita luciditate si nici pentru o anumita exigenta a onestitatii si a coerentei, de care da dovada, in felul sau, noua editie a Jurnalului.”
Francois Kasbi, La Republique des Lettres, iunie 1997
Andre Gide, Jurnal, Coordonator traduceri: Sorina Danaila, Traduceri de Cezar Sandu, Alexandra Sandu, Luiza Vasiliu, Raluca Virlan, Editura Cartier, Colectia “Cartier Clasic”, 2008.
Colectia Cartier Clasic este cel mai recent gest hardcover de revizitare a cartilor si autorilor considerati mumie. Incorporati intr-un concept editorial nou, autorii din aceasta colectie asteapta sa fie cititi si intelesi inafara manualelor scolare, inafara peretilor universitari. Este o colectie care asteapta sa fie sustrasa din raft si carata cu sine pe la metrou sau tramvai.
In Colectia Cartier Clasic au mai aparut: Panait Istrati, Chira Chiralina, 2008; Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray, 2008; Ion Luca Caragiale, Teatru, 2008; Gib. I. Mihaescu, Rusoaica, 2008; N.V. Gogol, Suflete moarte, 2008; Venedikt Erofeev, Moskova-Pestuski, 2008.
Editura Cartier
