Asociația Qolony – Colonia pentru artă și știință, în parteneriat cu Institutul Francez din România, organizează vineri 27 noiembrie, ora 19:00, evenimentul online “Când arta întâlnește știința”. Webinarul va fi transmis live pe pagina Facebook a asociației.
Cu prilejul Nopții Cercetătorilor Europeni, vă pregătim o întâlnire cu 4 artiști ai noilor media, care vor vorbi despre cercetarea artistică inspirată de știință: Saint Machine, Sillyconductor, Cosmin Haiaș și Ciprian Ciuclea.
Webinarul moderat de Mihaela Ghiță face parte dintr-o serie de dialoguri organizate de Asociația Qolony pentru promovarea domeniului aflat la intersecția între artă și știință. Urmărim, prin aceste întâlniri, pe de o parte, promovarea artiștilor emergenți interesați de știință, și pe de altă parte, promovarea colaborării transdisciplinare între cercetători și artiști, care poate conduce la inovare și progres.
- Saint Machine – va vorbi despre Incremental God cea mai recentă lucrare a artistei, o lume virtuală a cărei evoluție poate fi influențată doar privind-o
- Sillyconductor – experimentează sunete ”preluate” de la plante
- Ciprian Ciuclea – are o perspectivă particulară a reprezentării spațiului
- Cosmin Haiaș – vorbește despre insinuarea tehnologiei în artă chiar și pentru artiștii tradiționaliști.
Qolony – colonia pentru artă și știință este o asociație care promovează colaborarea transdisciplinară, între artă și cercetare, în vederea găsirii de soluții inovatoare în domeniile științelor și a tehnologiei de vârf și promovarea artei contemporane bazate pe concept științific și/sau realizate cu tehnologie.
Institutul Francez din România este o instituție sub tutela Ministerului Afacerilor Externe al Franței, înființată acum mai bine de opt decenii, care favorizează și susține dezvoltarea de parteneriate culturale și creația artistică, învățarea limbii franceze, cooperarea educativă, universitară și științifică, datorită numeroaselor acțiuni de colaborare bi- și multilaterală cu actori instituționali și independenți locali. Sala Elvire Popesco a Institutului Francez din România la București este unul dintre cele mai populare spații culturale din capitala României. Deși este în primul rând un cinematograf, numărând cel mai mare număr de telespectatori anuali din toate cinematografele cu ecran unic din România, sala Elvire Popesco găzduiește, de asemenea, spectacole de dans, teatru și concerte pe tot parcursul anului.
Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Skłodowska-Curie își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Proiectul se adresează minţilor curioase și tinerilor care doresc să înceapă o carieră în cercetare, oferind o mare varietate de activităţi ştiinţifice şi educative.