Miercuri, 19 noiembrie, la ora 18.30, are loc la Stockholm o dezbatere despre opera lui Emil Cioran, din perspectiva filosofica si literara. Participa personalitati culturale suedeze care cunosc foarte bine opera filosofului roman: Horace Engdahl – istoric si critic literar, secretar permanent al Academiei Suedeze, Aris Fioretos – scriitor, traducator si critic literar, autorul unor lucrari stiintifice despre Paul Celan si Emil Cioran, si Fredrika Spindler – doctor in filosofie si conferentiar la Universitatea Sodertorn din Stockholm. La discutie va lua parte si Dan Shafran, Directorul ICR Stockholm. Dialogul se va desfasura in limba suedeza.
Emil Cioran este un nume cunoscut in Suedia, insa multi il asociaza exclusiv culturii franceze, iar cititorii sai sunt in general persoane din lumea literara si academica. Evenimentul de fata isi propune sa largeasca perspectiva publicului suedez asupra vietii si operei lui Emil Cioran. Dezbaterea va aborda de asemenea aforismul ca gen literar. Dintre scrierile lui Cioran s-au tradus in limba suedeza Om olagenheten i att vara fodd / Despre neajunsul de a te fi nascut (1986), Bitterhetens syllogismer / Silogismele amaraciunii (1989), Historia och utopi / Istorie si utopie (1992) si Pa fortvivlans kron / Pe culmile disperarii (1998). De asemenea, s-a tradus in limba suedeza cartea lui Gabriel Liiceanu Apocalipsa dupa Cioran (1997).