Ca in fiecare an, atat cu prilejul zilei de 15 ianuarie, cat si cu ocazia datei de 15 iunie, ICR Dimitrie Cantemir-Istanbul organizeaza comemorarea lui Mihai Eminescu, fie in beneficiul diasporei romane din Istanbul, in colaborare cu Parohia romaneasca locala, fie in fata publicului turc, in parteneriat cu universitati si alte institutii culturale turcesti. In acest an, pentru comemorarea zilei de nastere a poetului national, va fi organizat Momentul Eminescu, pe 18 ianuarie 2009, la Biserica romaneasca din Istanbul, ctitorie brancoveneasca din 1692.
Vor vorbi prof.univ.dr. Mihai Maxim, directorul ICR Dimitrie Cantemir, care va face o scurta prezentare a personalitatii si operei marelui poet, si scriitorul si traducatorul Ali Avi Narcin, care va relata despre receptarea lui Eminescu in Turcia si va impartasi din experienta sa de traducator al scrierilor eminesciene. Cuvantul intelectualului turc musulman in biserica romaneasca crestina este semnificativ pentru spiritul de toleranta religioasa reciproca existent in raporturile romano-turce. Ca de obicei, cei prezenti la comemorarea care va avea loc la sfarsitul sfintei liturghii, vor primi din partea ICR Istanbul materiale documentare despre Mihai Eminescu. De asemenea, in numarul sau din 16 ianuarie a.c., Revista “Bahar” (“Primavara”) din Istanbul publica un articol despre Eminescu al scriitorului si traducatorului amintit, relateaza ICR Istanbu