De astăzi, 22 februarie, ora 12.00, puteţi găsi bestsellerul international Tunele, aparut la Corint Junior, în urmatoarele locatii: Librăria Humanitas Kretzulescu, Librăria Cărtureşti, Diverta Plaza, Diverta Mall Vitan, Carrefour Orhideea, Băneasa, Librăria Mihai Eminescu. În cel mai scurt timp, cartea se va afla în toate librăriile din ţară. Tunele – O carte aleasă şi promovată de editorul Barry Cunningham, cel care l-a descoperit pe Harry Potter şi l-a transformat într-un fenomen.
Tunele (Tunnels) de Roderick Gordon şi Brian Williams este romanul cu un potenţial enorm pentru a deveni egal sau chiar mai mare decât fenomenul Harry Potter – asta spun criticii, fanii şi nu în ultimul rând Barry Cunningham, descoperitorul lui Harry Potter.
Tunele este primul roman dintr-o serie fascinantă, în care personajul principal este Will Burrows, un băiat de paisprezece ani care locuieşte în Londra.
Are puţine lucruri în comun cu restul familiei sale, cu excepţia pasiunii mistuitoare pentru săpături arheologice, pe care o împărtăşeşte cu tatăl său. Când tatăl său dispare brusc,
într-un tunel necunoscut, Will decide să investigheze această dispariţie împreună cu prietenul lui, Chester.
Curând, se trezesc în adâncul pământului, unde descoperă un secret întunecat şi înfricoşător, un secret care i-ar putea costa chiar viaţa.
VOL. 2 VA APĂREA ÎN SEPTEMBRIE 2008 LA CORINT JUNIOR!
Tunele 2 – In Adancuri – Roderick Gordon, Brian Williams
Autorii: Roderick Gordon & Brian Williams
Roderick Gordon locuieşte împreună cu soţia şi copiii în Norfolk, iar Brian Williams în East London.
Amândoi au fost dintotdeauna fascinaţi de săpăturile arheologice. Brian a copilărit în districtul Edge Hill, din Liverpool. Acolo a avut ocazia să exploreze magnificul şantier arheologic iniţiat în secolul al XVIII-lea de un om de afaceri local, Joseph Williamson — Tunele destul de mari cât să te plimbi cu trăsura prin ele, care mai există şi astăzi. Pentru Roderick Gordon, legăturile cu arheologia sunt şi mai directe. Stră-străbunicul lui, William Buckland, a fost considerat unul dintre întemeietorii geologiei, iar în 1924 a descoperit un dinozaur, care îi poartă numele.
Atât Roderick, cât şi Brian sunt fascinaţi de ideea existenţei unei adevărate lumi subpământene şi citează, ca exemple, sistemele şi construcţiile subterane care există sub atât de multe oraşe, cum ar fi: Paris, Roma, Moscova şi New York.
Grupul Editorial Corint a luat fiinţă în 2004, prin reunirea sub o singură siglă a editurilor Corint, Leda, Runa si Corint Junior. Aflati în al doilea deceniu de activitate în domeniul cărţii, oferim cititorilor noştri peste 400 de titluri anual, în domenii de o mare diversitate: de la manuale şcolare la dicţionare, atlase şi tratate, lucrări de medicină, istorie, geografie, geopolitică, IT, carte pentru copii şi tineret etc.
Bastseller international
– No 1 în Marea Britanie
– Tunele – o carte tradusă în 40 de limbi
– Drepturile de ecranizare ale acestui bestseller au fost achiziţionate pentru 1 milion de dolari, filmul urmând să fie lansat în anul 2010
Tunele 2 – In Adancuri – Roderick Gordon, Brian Williams
Romanul este, intr-adevar foarte bun, dar nu cred ca va ajunge mai popular decat seriile Harry Potter, care au fost de-a dreptul geniale.
Mie unul imi plac mai mult cartile Tunele Harry Potter ma cam plictisit
Si mie mi-a placut. De asemenea recent mi-au placut seria Septimus Heap (dar cartea a treia deja scartie) si Misterioasa societate Benedict, cu subiecte oarecum similare. Astept Eragon 3 in iarna, probabil ca la noi tradus va fi lansat in decembrie…
jur ca-i cel mai tare roman pe care l-am citit pana acum………….cu siguranta daca se va face un film il va intrece pe Harry Potter……….(logic ca-i de o mie de ori mai bun)……….abia astept cel de-al doilea roman……..sper ca vor scrie continuarea…ca de nu nu ar avea nici un farmec………..oricum SUPER ROMANUL……….
Am citit si eu cartea si mi-a placut foarte mult.Harry Potter e o porcarie,cel putin dupa parerea mea.Tunele va fi mult mai popolara pt. ca este si mult mai buna.Filmul va apararea cu siguranta in 2009 sau 2010.
Cartea intai, da, este excelenta. Sa vedem insa continuarea, in cazul Angie Sage / Magie, cartile doi si trei lasa de dorit…
astazi intenzionez sa imi cumpar si eu cartea..pana acum am citit toate cele 4 volume aparute la noi din “Cronicile Wardstone” si mi’au placut fff mult..sa vedem cum o sa fie vol 5..:)
“Tunele” este o carte ff interesanta & astept al 2-lea volum…nu prea cred k va intrece Harry Potter, dar vom vedea…in orice caz astep si eu eragon 3 …cartile din seria Roata Timpului si Boudica; interesante si cartile p care le-ati scris voi
hmm…a fost dragutza cartea si cu siguranta nu se compara cu Harry Potter:X:X[ma refer la primul vol k poate in continuare va fi mooolt mai interesant:)].In cartea Tunele nu mi`a placut mai deloc inceputul k a fost prea plictisitor..avea prea multe descrieri[de catv pag:|]..nuj mi se pare k a pierdut timpul:( la sf a fost cel mai tare:X…ps: astept urmatorul vol:)[sper sa fie mai interesant k primul:-l]
cartea ii soooper mijto……chiar o fost interesanta…..ce parere aveti de Misterioasa societate Benedict???…..ii mijto….as vrea sa mio cumpar da nu stiu cum ii…….
Misterioasa societate Benedict este o carte pentru cei carora le plac jocurile mintii – pentru mine este la fel de buna ca Tunele. Dar nu are nimic din actiunea acestuia, e complet diferita. Totusi e la fel de SF :-))
cat costa cartea???!! mi se pare f interesanta
Eu am dat circa 45 de lei (450.000 lei vechi) dar este posibil ca acuma sa se fi ieftinit oleaca.
salut
am citit comentariile voastre.
eu sunt jurnalist si de curind am propus o emisiune dedicata copiilor si tinerilor care stiu sa citeasca…
JOCUL DE-A LITERATURA
ascultati pe 14 decembrie la ora 9, la Radio Romania Cultural (101,3 FM) emisiunea. Voi avea un interviu cu autorii Tunelelor.
A, era sa uit: simbata, azi, la ora 16 vin in Tirgul Gaudeamus pt lansare si autografe.
Ligia
Aventurile din cartea Tunele sunt extraordinare k si Cronicile Wardstone si Harry Potter…dar nu va intrece Harry Potter a fost prea bun si va fi mult timp de-acum in colo…ma indoiesc ca succesul va fi my mare
Tunele 1 si Piratica sunt cele mai tari carti care le-am citit vreodata!!!!cu siguranta Tunele il va intrece pe Harry Potter!!!!!!!SUNT O FANA CORINT JUNIOR !!!
deci e cea mai super carte citita vreodata de mine!!!!!!harry potter e cea mai mare porkrie fata de TUNELE…. ziceti voi ca prima e super da sa o vedeti pe a doua!!!!! ramai cu gura cascata!!!! si se intampla atatea intrun timp atat de….scurt!!!! mie mai imi dau si lacrimile de frica cateodata…..acu ca am terminato si pe a2a……sunt super nerabdatoare sa apara si a3a!!! si filmul…..nu mai am cuvinte!!!!o sa fie cel mai tare film ever!!!!!io nu citesc des…..da asta e cea mai super!!!! vo recomand!!!!
http://www.curcubeu.com/tunele-2-aventura-continua.html
tunele:))>…eu am inceput cartea,numai ca mi s-a parut plictisitoare,acum citesc vol2 din seria ,,amurg,, si este o carte geniala..nu se compara cu tunelele sau cu harry potter si este deja mult mai populara si mai cunoscuta,este o poveste extraordinara CITITI AMURG!MERITA
Pentru pasionatii de fantezii magice, va mai propun si eu o serie: ce ziceti de Septimus Heap, care a ajuns deja la cartea a patra:
http://www.curcubeu.com/septimus-heap-4-expeditia-de-angie-sage.html
Scris excelent, stilul este similar cu Harry Potter, actiunea este intr-o zona Evul Mediu, cu vrajitori, fantome, cavaleri, etc… Una din favoritele mele.
inca nu am citit cartea asta dar sper sa imi placa
Intentionez sa-mi iau cartile[vol.1 si2]…
Mai intai trebuie sa termin ultima carte din Trilogia Bartimaeus[Jonathan Stroud].Sunt geniale cartile! Va asigur ca-l intrece pe Harry Potter.Parerea mea.:D
Sper ca si “Tunele” sa fie la fel de bun ca Trilogia Bartimaeus,pe care vi-o recomand cu mare placere:D.
Incercati si “Diamantul din Drury Lane”.xD
e extraordinar TUNELE,dar nu se poate compara cu Harry Potter.Dar sa stiti ca nu Harry Potter,nu J.K Rowling a lansat moda fantasy(inainte era moda SF),ci altcineva,pe nume J.R.R Tolkien, cu legendara sa trilogie,Stapanul Inelelor
nu stiu care imi place mai mult,Stapanul Inelelor sau Harry Potter,dar cert este ca astea 2 sunt cele mai bune
am citit si eu primul volum din Eragon,si mia placut enorm
abia astept sa il iau pe al doilea
Cronicile Wardstone,o alta serie legendara,am citit pana acum toate volumele,si sunt excelente
in Septimus Heap mi-a placut enorm primul volum,al doilea,hmm…dar al treilea,slabut.
sa vedem ce aduce acum,al 4-lea
dar seria”Copii lampii fermecate”le-ati citit?
faina cartea k si “harry potter” sunt faine krtile abia astept filmul din tunele si “harry potter 6
“
Ador Tunele sunt un mare fan si abia astept sa apara vol.3 si filmul.Este o carte geniala si le intrece pe toate,mai ales pe Harry Potter.Asa e,la inceput e plictisitor…dar nu cred k vreti sa inceapa imediat actiunea fara nici un sens.Toti fanii Tunele imi sunt prieteni,chiar daca nu ne cunoastem.Ne leaga ceva magi,o carte de exceptie.
Cartea e super!!!!!!!!!!!! Am cumparat vol 1 si am citit 7 capitole. Le recomand tuturor aceasta carte de premiu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ps: abia astept sa apara si filmul 🙂
Super cartea…Dar mi se pare ca Seriile Harry Potter au fost mai misto…Oricum, astept si filmul:D…
super tare si tunele1 si tunele2!!!!!!!!!!!!!!!!!!! le recomand!
imi plac fff mult cartile sf. miam luat primul volum din tunele acum mai mult timp dar am fost asa de ocupata in cat nu am apucat sal citesc. credeti k o sami placa? sa mi-l iau si pe al-2- lea?
Si eu am citit Tunele…dar numa primul volum….si ma fascinat…este cea mai interesanta carte citita vreodata.
Tunele e cea mai fascinanta serie de cartide care am auzit am citit toate 4 vol care au aparut pana acum.E uimitoare!!!NICI NU SE COMPARA CU SERILE HARRY POTTER filmul o sai fie mult mai tare:)
Numi permit sa mor inainte sa vad filmu!!!