Presa suedeza o apreciaza pe Nina Cassian, ziarele si revistele de la Stockholm lauda poezia romaneasca, lirica expresiva, bogata in imagini. In Svenska Dagbladet, Tommy Olofsson scrie pe 21/9/08: Poezie neinfranata, de clasa mondiala…
(…) Poemele Ninei Cassian sunt pline de culoare, nu in ultimul rand datorita faptului ca poeta apeleaza la multe adjective si scrie o lirica expresiva, bogata in imagini. Unele dintre metaforele si comparatiile ei sunt surprinzatoare, de o profunda originalitate. In afara de dragoste, o alta tema preferata este poezia, ca alinare, dar si ca destin. Deseori, aceste reflectii se transforma in cugetari filosofice despre natura limbajului si despre legatura acestuia cu realitatea. (…) Pentru mine, Nina Cassian este o cunostinta noua, frapanta din multe puncte de vedere, iar lectura poemelor ei este o experienta captivanta.
Uppsala Nya Tidning (1/9/08): Poeme remarcabile din Romania. Autor: Tore Winqvist
… o scriitura proaspata si plina de culoare, demna de un public international.
Borastidning (1/9/08): 3 x Romania: Cartarescu, Cassian & Stanescu. Autor: Peter Viktorsson. Publicat si in Kristianstadsbladet (6/9/08) si Smalandsposten (17/11/08)
(…) avem de-a face cu trei voci puternice, originale, temperamentale, formate dupa propriile trasaturi si premise, dar influentate de o recunoastere subiectiva a traditiilor si a reperelor literare. (…) Poemele Ninei Cassian, si ele in traducerea lui Dan Shafran, sunt scurte, ritmice, uneori de o puternica senzualitate. Lirica ei, grandioasa si independenta, se impune ca o expresie indrazneata a libertatii, a unei voci originale, indiferente la piedicile din jur.
Sundsvall tidning (2/10/08): Poezia Ninei Cassian surprinde prin umorul negru. Autor: Curt Bladh
Umorul este, in general, marfa rara in poezie; ne temem ca i-ar putea stirbi solemnitatea, ca ar dilua insasi ideea de creatie literara.
Nina Cassian nu pare insa a fi fost vreodata de aceasta parere. Poezia ei este deseori impregnata de un umor negru si sec. Este frapanta prin abordarile sale, mereu surprinzatoare prin realism si simbolistica.
Astazi, in varsta de 84 de ani, ea este the grand old lady a poeziei romanesti. In Suedia a fost necunoscuta pana acum, cand Dan Shafran a realizat o selectie reprezentativa a versurilor ei, intitulata Femeia miracol.
Titlul e foarte nimerit: poezia ei e caracterizata de miracole neasteptate, capricii insolite, concluzii imprevizibile. Lectura ei ofera o bucurie sobra.
(…) Dar nota originala a poeziei Ninei Cassian este data de imaginile surprinzatoare, de modul in care foloseste limbajul cotidian. Mai presus de toate, nu se poate spune ca are trasaturi nationale: avem de-a face cu o poezie dezinteresata de granite si nationalitati, nepreocupata sa para romaneasca.
In profunzime, este o poezie de o mare gravitate. O poezie care vorbeste despre traseul inevitabil al vietii catre moarte, despre pierdere si deziluzie. Dar o face cu un umor sublimat in forta de supravietuire. O poezie scrisa pe viata si pe moarte, desi refuza s-o recunoasca.
Norrbottens-Kuriren (10/9/08): Toamna cu poeti romani. Autor: Martin Bergqvist
(…) Cititi in paralel, Cassian si Cartarescu nu par a avea prea multe in comun, dar mi se pare interesanta alaturarea temperamentelor si experientelor lor, care reprezinta generatii diferite.
Cassian, avand in spate o creatie semnificativa (peste 50 de volume), este un fel de modernist clasic. Poemele ei, austere, esentializate, se ridica rareori spre inaltimi, preferand sa ramana la nivel terestru, aproape de viata cotidiana si de lucrurile permanente. Valoarea ei transpare cel mai bine atunci cand lasa loc ironiilor cele mai amare (…)