Incepem prin a afirma ca poetica d-lui Petru Solonaru reuseste in intregul sau o cununie intre semn (vazutul din pinza de unde a fintanii) si sens (inganditul, trecutul in unduire). Folosind oglinditul si inoglindirea, facerea (poeion-ul) de fata isi asuma povara aducerii in cultura a “inchipuitului mitic”, a substantei ideale, cea inca nerostita si nefiinda. Asadar o inlucrare a Ideii, cand “aion-ul”, spiritul inteligentei divine ca arheu, inchide in “patru” chiar Deschiderea, Fiinta. De aici “Tetraion”: patrumitate atat a focului stingator de lumi, cat si a cenusii aprinzatoare de neant.
Prin aceasta poetul arata umbra arzatoare a lui Nimeni, invatand mereu ceea ce stia din timpul primordial: a muri. Un exemplu edificator, catrenul 8:
“Oglinda-mi fata’in fata cu cea a mortii spune:
– Spre foc fixate’s toate… desfatul da’in taciune.
Rezerva dintre tine si umbra se masoara
si’insfaruie, dar, torsul, ce toarce-a vremii sfoara… ”
Esoterismul sau, dedicat, se’intelege, unor initiati ce au fost cu rodire acusmatici multa vreme, staruie sa iveasca o poesie adanc-veritabila, vestind ca visul este inchis in noi, iar noi suntem inchisi in vis. La el sunetele (de o exactitate rara), frumusetile lexicale, ritmurile se intrec, sustinand incordarea spiritului in crearea unui univers armonic, nebanuit inca in literatura romana. Poetemele poarta propria eufonie, alaturi de aceea a legaturii dintre ele, sugerand geometrii impetuoase.
Rimele inedite ale cartii, insotite de verbele ce leaga si desleaga substantive, cand substantivele, la randul lor, infiruiesc verbe, dau aura si fascinatie… Iscand muzica inefabila a concordantelor. Fiecare poem are totul in el.
Nimic in plus, nici o lacuna…. Reverenta la “Meden Agan!”…
Ca faptuire insotitoare a frumosului, acest exercitiu noetic sustine ca desi cautatul ne este dat, miraculoasa ramane cautarea sa permanenta… Cea care creste scazand si scade crescand sub farmecul gerunziilor fara de timp si nume… Din cuvant am venit, in cuvant ne intoarcem, pare a exprima miratorul autor…
Sageata-i zenoniana trimisa a desnoda contrara sageata a Destinului incheaga, prin urmare, deducerea curgerii “ceasului” supt Marele Nadir.
Totodata, contempland in tacere aporiile lui Parmenide ori Gorgias, cu virtuti incontestabile de zetetic (cercetator), Petru Solonaru incearca si el calea zeului pardosita de atat de inselatoarele verbe: a fi, a sti si a rosti. Prin ascultarea logosului si asezarea in sine a ascendentei aflarii lipsita de aflare, domnia sa isi urmete… urma “spre-acolo unde Cauza o unda fara mal e…” Decindea gandului…
Coborat din mantaua poetilor esentialisti: Omar Khayam, Stephane Mallarm, Paul Valery si Ion Barbu, incheiem spunand ca, mai cu seama, pe dl. Petru Solonaru Nimicul il colinda in-cantat cu onirice raze:
“Poet e trandafirul, ce sacru’l da, sa’insemne,
sub treizecie roza, cu sens, parfum de semne.
Ii trece critic, vantul, tesut din acribie…
Miroase’in vis la scrisu’i…Visand, mirosuri scrie… ”
Se vede ca a sti este in culminatie, cata vreme nu stie. Socrate isi judeca invinuitorii: ochii solari…
In data de 24 iunie 2010, spre ora 15, la sediul Bibliotecii Metropolitane Bucuresti ,,Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4, poetul PETRU SOLONARU a lansat cartea celor 100 de catrene: TETRAION.
Prezinta:
Emil LUNGEANU scriitor,
Nicolae GEORGESCU – critic literar,
Radu CARNECI poet,
Nicolae Dorel TRIFU poet
Vanda FLOREA poeta;
Recita actrita Doina GHITESCU.
