Pianista Sînziana Mircea a demarat un proiect inovativ, alcătuit împreună cu Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția și în colaborare cu Conservatorul „Benedetto Marcello” din Veneția, proiect axat pe redescoperirea creațiilor mai puțin cunoscute din barocul muzical italian.
Anonimul Venețian
Artista a avut șansa de a studia manuscrise rare, vechi de trei secole, de o valoare inestimabilă pentru istoria muzicii, care se regăsesc doar în arhivele Conservatorului din Veneția. Partiturile aparțin unor mari compozitori precum: Antonio Vivaldi, Alessandro Scarlatti sau Benedetto Marcello, însă lucrările au rămas necunoscute publicului, deoarece nu au fost publicate până acum, regăsindu-se doar sub formă de manuscris, în biblioteca conservatorului. Într-o primă etapă a fost necesară o traducere a partiturilor din limbajul de scriere barocă în cel folosit astăzi în limbajul muzical modern.
Primul rezultat al proiectului este chiar lucrarea „Anonimul Venezian”, o compoziție a Sînzianei Mircea, reprezentând variațiuni pentru pian pe teme de Benedetto Marcello, unul dintre cei mai importanți compozitori italieni și europeni ai epocii baroce.
”Cine este Anonimul Venezian?! Ar fi putut să rămână chiar Antonio Vivaldi, dacă nu ar fi fost redescoperit în 1926 de călugării unei mănăstiri din Torino. La acea vreme, muzica lui Vivaldi era total necunoscută în întreaga Europă.
Benedetto Marcello, unul dintre cei mai importanți compozitori italieni
Ar fi putut să rămână Benedetto Marcello, unul dintre cei mai importanți compozitori italieni, al cărui nume îl poartă chiar Conservatorul din Venezia, dar a cărui muzică a căzut în uitare timp de trei sute de ani, până când filmul italian “Anonimul Venezian” a preluat faimosul Adagio în coloana sa sonoră din 1970. Biblioteca Conservatorului din Venezia este un adevărat tezaur muzical, unde am descoperit și alți compozitori din aceeași epocă care au rămas cu adevărat anonimi până astăzi, iar muzica lor – uitată.
Prin urmare, pentru mine proiectul “Anonimul Venețian” este cu adevărat fascinant! Mi-a deschis porțile unui nou univers de cunoaștere. Am răsfoit cu infinită emoție filele învechite de vreme care au supraviețuit timpului, dar și inundațiilor dramatice din oraș, cea mai recentă fiind cea din noiembrie 2019. Erau partituri de secol XVIII, scrise de mâna marilor compozitori, cu linii melodice de o modernitate uluitoare, cu rezonanțe de muzică contemporană, minimalistă sau chiar pop”, a declarat artista Sînziana Mircea.
Videoclipul piesei a fost realizat în întregime în Veneția, în vara anului 2021 și a fost lansat ieri, 8 septembrie, pe canalul de YouTube al artistei la care vă invităm să vă abonați. În acest demers de cercetare și creație muzicală artista are un triplu rol de cercetător, interpret și compozitor, fapt ce reprezintă o premieră la nivel mondial.
”Doresc să exprim întreaga mea recunoștință Institutului Cultural și de Cercetare Umanistică din Veneția, în special domnului director Grigore Popescu Arbore și echipei sale pentru organizarea acestui stagiu de cercetare. Fără acest ajutor, micul meu demers ar fi fost imposibil de realizat. A fost o senzație fantastică să pot ține în mână partituri originale de acum trei secole, iar apoi să aduc această muzică uitată la viață cu sonoritățile pianului modern, chiar în sala de concert a Conservatorului din Veneția. Ce își poate dori mai mult un muzician? De altfel, căldura cu care m-a primit echipa Conservatorului m-a copleșit și toate aceste sentimente se simt în înregistrările realizate. Le mulțumesc directorului Conservatorului, Prof. Roberto Gottipavero, Prof. Paolo da Col și echipei sale, cât și Prof. Igor Cognolato.”, a completat Sînziana Mircea.
Proiectul conține și o serie de înregistrări care au avut loc în luna august în sala de concerte a celebrului conservator italian, Palazzo Pisani, unul dintre cele mai emblematice palate venețiene de arhitectură barocă. Proiectul a fost coordonat de Prof. Grigore Popescu Arbore, directorul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția și de Prof. Paolo Da Col de la Conservatorul de Muzică „Benedetto Marcello” din Veneția. Pentru a viziona videoclipul vă invităm să urmăriți linkul și să vă abonați la canalul de YouTube pentru a afla următoarele lansări.