Carturarul Victor Tudoran a fost comemorat

Victor Tudoran, marele carturar sacelean, a fost comemorat de oficialitatile brasovene si sacelene. Asociatia Cultural-Sportiva Izvorul din Sacele, in colaborare cu Primaria Municipiului Sacele si Liceul Victor Jinga Sacele, a organizat, ieri, o serie de activitati dedicate comemorarii a o suta de ani de la nasterea marelui scriitor sacelean, Victor Tudoran.
In memoria carturarului, Biblioteca municipala din Sacele a primit denumirea de Biblioteca Victor Tudoran, ocazie cu care a fost dezvelita aici si o placa comemorativa. Manifestarile dedicate omului de cultura Victor Tudoran au continuat cu un simpozion cu teme din viata si opera marelui carturar. La eveniment a participat si primarul Brasovului, George Scripcaru.

Victor Tudoran n-a fost numai un om de litere si un publicist de exceptie, ci si o constiinta mereu treaza a comunitatii sacelene, o voce care s-a confundat cu aspiratiile si trairile acesteia, devenind un simbol cultural si literar pentru generatii intregi de saceleni.
Poate cea mai importanta latura a ctivitatii sale culturale este legata de aparitia la Scele a publicatiilor Viata Saceleana si Plaiuri Sacelene, considerate a fi primele publicatii tiparite in mediul rural la noi in tara. Revista Viata Saceleana vede lumina tiparului la 1 ianuarie 1930, Victor Tudoran fiind cel care a avut initiativa aparitiei sale si, apoi a fost, la numai 19 ani, secretarul sau de redactie si administrator.
Experienta de la Viata Saceleana l-a marcat puternic si, dupa ce aceasta si-a incetat aparitia, in 1932, impreuna cu un grup de tineri intelectuali saceleni de atunci, a pus bazele unei noi publicatii, revista Plaiuri Sacelene, pe care a condus-o in calitate de redactor sef si director intre anii 1934 i 1940 cand, din cauza cenzurii, i-a incetat activitatea.
Ambele reviste fondate si conduse de Victor Tudoran s-au afirmat cu putere in viata comunitatii sacelene de atunci, devenind tribune ale pastrarii specificului acestor locuri si perpetuarii obiceiurilor si traditiilor mocanilor saceleni. Ele au fost, totodata, adevarate tribune pentru identificarea cailor de propasire economica si sociala a urmarilor vechilor mocani.
Victor Tudoran a indeplinit, de asemenea, cu mult succes, functii de conducere, de la secretar, la presedinte, in cadrul Asociatiei Cultural-Sportive Izvorul, infiintata inc a din anul 1922, functii in care a contribuit la implicarea acesteia in viata culturala si sportiva a Sacelelui, la cresterea patrimoniului ei si la afirmarea acesteia ca varf de lance in viata culturala din zon.
Victor Tudoran a publicat o multime de articole, atat in revistele sale, cat si in reviste din Brasov, Bucuresti, Cluj, Timisoara (Ardealul, Nazuinta, Gazeta Transilvaniei, Convorbiri Literare, Luceafarul etc). A fost membru al Asociatiei Scriitorilor Romani din Ardeal, activitatea sa de scriitor fiind remarcabila. De la el ne-au ramas 18 piese de teatru in mai multe acte, 7 piese de teatru intr-un act, cateva romane si nuvele istorice si mai multe volume de poezii. Si-a continuat activitatea culturala si dupa razboi, fiind autorul a numeroase montaje literare si lucrari in diverse domenii si incercand, pe cat posibil, sa reinvie obiceiurile si traditiile sacelene.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *