„Iepuraşul de catifea”, noua poveste a editurii Cartea Copiilor

Editura Cartea Copiilor lansează în premieră în România una dintre cele
mai apreciate cărți pentru copii din toate timpurile, “Iepuraşul de catifea”, semnată de autoarea
britanică Margery Williams. Având ca subtitlu “Cum prind viață jucăriile”, povestea se conturează în
jurul unui iepuraş, a cărui mare dorință este să devină adevărat.

Iepurasul de catifea - coperta

Încă de la prima sa publicare, în 1922, cartea s-a bucurat de succes, devenind una dintre poveştile
clasice citite de generații de părinți şi copii. Povestea a primit şi distincția “IRA/CBC Children’s
Choice”, situându-se astfel în topul preferințelor copiilor.

 

Margery Williams (1881 – 1944) a scris numeroase cărți pentru copii şi adolescenți, însă cea mai
cunoscută este “Iepuraşul de catifea” (The Velveteen Rabbit). Ideea că jucăriile au o viață a lor
şi că depind de dragostea pe care le-o poartă copiii a fost o parte din modul în care ea vedea
lumea: „Scriind despre jucării, mi-am amintit de copilăria mea şi neuitatul meu iepuraş Tubby sau
căluțul de piele cu care mă jucam parcă au căpătat din nou viață.”

Ilustrațiile cărții au fost realizate special pentru Cartea Copiilor de Ágnes Keszeg, care este la a doua
colaborare cu editura. Artista Ágnes Keszeg a lucrat cu numeroase edituri şi reviste din România
şi Ungaria şi a obţinut, în 2009, Marele Premiu al concursului „Para de Aur“ (Aranyvackor) din
Budapesta. Mai mult, „Iepuraşul de catifea” se bucură de susținerea Itsy Bitsy şi a Mami.ro.

“Iepuraşul de catifea sau Cum prind viață jucăriile”, carte recomandată copiilor între 3 şi 11 ani, este
disponibilă pe site-ul editurii – www.carteacopiilor.ro – la preţul de 29 lei.

Despre Cartea Copiilor

Editura Cartea Copiilor este o editură tânără care, din 2007, oferă micilor cititori români cărţile unora
dintre cei mai populari autori şi ilustratori internaţionali. Editura Cartea Copiilor a tradus titluri clasice
din literatura pentru copii a lumii, cărţi consacrate de-a lungul deceniilor, cum ar fi seria iepuraşului
Miffy, de Dick Bruna, “Omida mâncăcioasă” sau „Iepuraşul de catifea”. Cartea Copiilor se deosebeşte
de celelalte edituri de cărţi pentru copii din România prin accentul pus pe ilustraţii, la fel de valoroase
ca textele şi mesajele transmise. Toate titlurile au fost alese în aşa fel încât să cultive gustul copiilorpentru frumos şi pentru artă, printr-o diversitate de stiluri de ilustrare: tehnica colajului, folosită de Eric Carle, unică în literatura pentru copii, desenul minimalist al lui Dick Bruna, arta lui Silke Leffler inspirată din design textil, delicateţea acuarelei utilizate de Anita Jeram şi Ágnes Keszeg sau stilul abundent în detalii, abordat de japoneza Nami Adachi şi de finlandezul Mauri Kunnas. Mai mult,

Cartea Copiilor oferă celor mici jucării de pluş, puzzle-uri, jocuri sau planşe de colorat cu personajele
lor preferate din cărţile editurii, toate disponibile la www.carteacopiilor.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *