Noi serii scrise de L. J. Smith

La editura LEDA se anunţă un sfârşit de an 2010 pe gustul fanilor seriei JURNALELE VAMPIRILOR. L. J. Smith va continua seria Jurnalele Vampirilor, după cele trei titluri din The Return, cu încă o trilogie, care va cuprinde volumele 8, 9 şi 10, programată să fie lansată începând cu septembrie 2011.

A doua surpriză, după cum ne declară agentul literar al autoarei, o constituie însă lansarea unei alte trilogii, Jurnalele lui Stefan, odată cu debutul sezonului al doilea al serialului, adică în următoarele luni ale lui 2010. Acţiunea acestor cărţi se va petrece în perioada imediat următoare transformării în vampiri a lui Stefan şi Damon. Ideea i-a venit autoarei de la o afirmaţie a lui Stefan: Elena, I have a hundred and forty-five years worth of a story to tell you. And I promise I will tell you everything.

Contractele nou semnate de L.J. Smith vin în continuarea succesului înregistrat de volumele din Jurnalele Vampirilor dar în mare măsură şi de serialul difuzat în acest moment de CWTV. Dovadă a acestui succes internaţional sunt demersurile unor canale de televiziune de a-l aduce şi în România, poate din toamnă. E, de asemenea, un lucru incontestabil popularitatea seriei de cărţi şi pe piaţa românească, având în vedere că, în cazul primelor două volume, se distribuie deja al doilea tiraj, şi că pe total acesta a ajuns la aproape cincisprezece mii de exemplare.

Aşadar o avalanşă de veşti bune pentru fani odată cu lansarea volumului al treilea din Jurnalele Vampirilor – FURIA.

JURNALELE VAMPIRILOR
Vol. 3 FURIA

Elena a devenit vampir. Acum îi aparţine lui Damon şi lumii lui întunecate. Dar când în cele din urmă îşi aminteşte că adevărata ei iubire este Stefan, un duşman nou şi puternic apare în Fell’s Church… iar cei trei vor trebui să-şi unească forţele într-o bătălie mortală.

Elena
Fata cu ochi albaştri de nestemată şi păr de aur, întotdeauna Regina Balului, cea care poate avea orice băiat îşi doreşte.

Stefan
Distant şi misterios, pare să fie singurul băiat care îi poate rezista Elenei, deşi încearcă din răsputeri să o apere de ororile trecutului său tragic.

Damon
Sexy, periculos şi mânat de dorinţa de a se răzbuna pe Stefan, fratele pe care îl învinuieşte că l-a trădat. Hotărât să o aibă pe Elena, e în stare să omoare pentru ea.

ISBN: 978-973-102-252-9
ISBN: 978-973-102-264-2
Traducere din limba engleză de MIRELLA ACSENTE
Format: 13 x20 cm, 288 pagini, Cartonată
Preţ: 39,90 lei

Din aceeaşi serie au mai apărut:

Vol. 1 TREZIREA

Un triunghi amoros mortal străbate timpul, din Florenţa sfârşitului de veac cincisprezece până într-un orăşel american din zilele noastre — povestea iubirii adolescentine dintre doi fraţi vampiri şi frumoasa fată împărţită între dragostea lor.

ISBN: 978-973-102-252-9
ISBN: 978-973-102-250-5
Traducere din limba engleză de MIRELLA ACSENTE
Format: 13 x20 cm, 288 pagini, Cartonată
Preţ: 39,90 lei

Vol. 2 LUPTA
În liniştitul orăşel Fell’s Church lucrurile se precipită.
Damon este mai nerăbdător ca oricând s-o facă pe Elena partenera lui, Regina Întunericului. Elena, tot mai vulnerabilă, se confruntă cu uneltirile lui Caroline şi ale lui Tyler, în vreme ce Stefan trebuie să-şi calce jurămintele şi să-şi înfrunte pe viaţă şi pe moarte fratele.

ISBN: 978-973-102-252-9
ISBN: 978-973-102-251-2
Traducere din limba engleză de LIVIANA TANE
Format: 13 x20 cm, 256 pagini, Cartonată
Preţ: 38,90 lei

LISA JANE SMITH este o scriitoare americană care trăieşte într-un orăşel din nordul Californiei. Este autoarea a peste douăzeci şi cinci de cărţi, printre care trei trilogii (The Secret Circle, The Forbidden Game, Dark Visions), trei serii (The Vampire Diaries, NightWorld şi The Night of the Solstice) şi numeroase povestiri.
Romanele ei combină mai multe genuri, horror, science-fiction, fantasy şi romance, şi sunt populate de personaje de o frumuseţe neobişnuită — fie că sunt oameni sau fiinţe supranaturale—, majoritatea foarte tinere (sau care par foarte tinere). Conflictul este de obicei între bine şi rău, între lumină şi întuneric, gravitând în jurul unui personaj central ambiguu, care, încercând să seducă eroina principală pentru a o atrage în lumea lui întunecată, sfârşeşte prin a renaşte el însuşi în lumină.

Vizitaţi forum-urile create de fanii seriei/serialului: www.vampirediaries.forumz.ro şi http://tvdromania.blogspot.com/

Seria Jurnalele Vampirilor a fost adaptată de curând pentru televiziune, serialul produs de CW având premiera la 10 septembrie 2009.
Trailerul filmului: http://www.youtube.com/watch?v=olDWd-CnxO8&feature=related

Parteneri media: revistele BRAVO & BRAVO GIRL

Grupul Editorial Corint a luat fiinţă în 2004, prin reunirea sub o singură siglă a editurilor Corint, Leda, Runa şi Corint Junior. Aflate în al doilea deceniu de activitate în domeniul cărţii, editurile componente oferă cititorilor peste 400 de titluri anual, în domenii de o mare diversitate: de la manuale şcolare la dicţionare, atlase şi tratate, lucrări de medicină, istorie, geografie, geopolitică, IT, carte pentru copii şi tineret etc.

www.ledabooks.ro

2 thoughts on “Noi serii scrise de L. J. Smith”

Leave a Reply to Bookman Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *