Prima mea carte despre forme

“Prima mea carte despre forme” vine în completarea colecției Eric Carle de la Cartea Copiilor, alături de „Prima mea carte despre numere” şi „Prima mea carte despre culori”, unele dintre cele mai apreciate cărţi ale editurii până în prezent. Astfel, cei mici vor putea învăţa să recunoască diferitele forme din jurul lor, printre care cercul, semicercul, pătratul sau semiluna.
“Copiii se confruntă adesea cu teama de necunoscut. În cărțile mele încerc să combat această teamă şi s-o înlocuiesc cu o atitudine pozitivă. Copiii au o curiozitate instinctivă şi o tendință naturală către creativitate. Vreau să le arăt copiilor ca a învăța lucruri noi e ceva fascinant şi distractiv”, declară Eric Carle.
“Prima mea carte despre forme” este concepută astfel încât copiii să poată învăţa să numească unele dintre cele mai obişnuite forme printr-un joc simplu şi amuzant. Cartea are un design inedit: paginile sunt tăiate pe jumătate, cei mici fiind invitaţi să găsească forma din partea de sus a fiecărei pagini, căutând printre ilustraţiile din partea de jos. Mai mult, “Prima mea carte despre forme” este cartonată integral şi are colţurile rotunjite, ceea ce o face rezistentă şi sigură pentru copiii de cele mai mici vârste.
Ilustraţiile cărţii sunt obţinute prin colaj, tehnică unică în literatura pentru copii şi emblema lui Eric Carle. Hârtia cu diverse modele şi texturi este pictată, apoi decupată, iar fragmentele obţinute sunt combinate în diferite imagini sugestive. Eric Carle, acum în vârstă de 80 de ani, a primit numeroase distincţii şi premii de-a lungul carierei sale de scriitor şi ilustrator, printre care premiul I la categoria “Cărţi illustrate” în cadrul “International Children’s Book Fair” din Bologna, Italia (1970), “Silver Medal” – din partea oraşului Milano (1989), “Regina Medal” – din partea Catholic Library Association (1999) sau titlul de „Remarcabilul prieten al copiilor”, oferit de Muzeul Copiilor din Pittsburgh (1999).
Cartea, recomandată copiilor între 0 şi 6 ani, este disponibilă pe site-ul editurii – www.carteacopiilor.ro, la preţul de 21 lei.

Despre Cartea Copiilor
Editura Cartea Copiilor este o editură tânără care, din 2007, oferă micilor cititori români cărţile unora dintre cei mai populari autori şi ilustratori internaţionali. Editura Cartea Copiilor a tradus titluri clasice din literatura pentru copii a lumii, cărţi consacrate de-a lungul deceniilor, cum ar fi seria iepuraşului Miffy, de Dick Bruna, “Omida mâncăcioasă” sau „Iepuraşul de catifea”. Cartea Copiilor se deosebeşte de celelalte edituri de cărţi pentru copii din România prin accentul pus pe ilustraţii, la fel de valoroase ca textele şi mesajele transmise. Toate titlurile au fost alese în aşa fel încât să cultive gustul copiilor pentru frumos şi pentru artă, printr-o diversitate de stiluri de ilustrare: tehnica colajului, folosită de Eric Carle, unică în literatura pentru copii, desenul minimalist al lui Dick Bruna, arta lui Silke Leffler inspirată din design textil, delicateţea acuarelei utilizate de Anita Jeram şi Ágnes Keszeg sau stilul abundent în detalii, abordat de japoneza Nami Adachi şi de finlandezul Mauri Kunnas. Mai mult, Cartea Copiilor oferă celor mici jucării de pluş, puzzle-uri, jocuri sau planşe de colorat cu personajele lor preferate din cărţile editurii, toate disponibile la www.carteacopiilor.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *